De dorul tău...

De dorul tău s-a ofilit şi trandafirul alb din glastră,
De dorul tău a nins trei nopţi,dar n-a distrus dragostea noastră.
De dorul tău cerul s-a stins lăsând în urmă două stele,
De al tău dor zâmbesc forţat, iar nopţile-mi sunt mult mai grele.
De dorul tău, fulgii de nea, pe-obrazul meu s-au năpustit,
Pe nasul şi pe gura mea, exact aşa cum ţi-ai dorit.
Răsună-n noapte glasul tău, dar este doar o-nregistrare,
Pe care o ascult mereu, căci dorul tău prea mult mă doare,
Iar alinarea n-o găsesc oricât mi-ar rătăci privirea...
Oricâte flori ar înflori, doar tu îmi înflorești iubirea.
De dorul tău se va sfârși în curând crunta așteptare,
Te vei întoarce într-o zi şi de la prima sărutare
Cerul va naşte mii de stele, voi pluti paşnic peste nori
Toţi trandafirii ce-au murit, în lipsa ta, vor da culori,
Vor înflori cu glasul tău, parfumând cerul înstelat,
Doar mă iubești...şi te ador...ce poate fi mai minunat?

TU...

Nu eşti doar două buchii seci, strigate-n noapte cu ecou,
Nici zmângălite de-un elev, în clasa-întâi, pe-un caiet nou.
Nu eşti două iniţiale scrijelite cu-n pix defect,
Eşti sufletul care-a făcut, să-mi bată iar inima-n piept.
Nu eşti doar o consoană rece lângă-o vocală nesfârșită,
Ci sufletul ce mi-a pătruns în a mea inima rănită,
A reuşit să-mi lumineze calea cea tristă şi-nnorată
Şi cu-n sărut să îmi panseze rana de altul provocată.
Eşti apa ce m-a închegat dintr-o țărână nisipoasă,
Suflând răbdare ne-încetat cu-a ta iubire mătăsoasă...
Nu eşti doar vântul ce adie prin inima mea-nfierbântată,
Mi-ai umplut inima pustie, cu-a ta iubire-adevărată.

De dragul tău

În zori de zi, de ziua mea,
M-au sărutat din partea ta
Toţi fulgii de nea sclipitori
Ce se-aştearneau dându-mi fiori...
De dragul tău mă-nvăluiau,
De dorul tău mă îngheţau,
Cu-a ta iubire au umplut
Totul din ce în ce mai mult,
Pe lângă mine au dansat,
Mi-au şoptit când m-au sărutat
Să te iubesc la infinit
Chiar dacă astăzi n-ai venit!
Chiar dacă toţi se vor topi
Eu şi mai mult te voi iubi!

Aş fi vrut o sărutare

A venit şi ziua-n care
Aş fi vrut o sărutare.
Doar atât, şi al tău glas
Să mă poarte ca-ntr-un dans
Într-un lanţ plin de fiori.
Te iubesc din noapte-n zori
Şi din zori în miez de noapte!
Dragul meu, azi eşti departe...
Însă nu va dura mult
Șoaptele am să-ţi ascult
Cum sufletu-mi va pansa
Rostind doar: "Broscuţa mea!"

Am prins încredere-n mine

Ieri a fost o zi prea crudă,
Azi, lumea a prins culoare.
Oare iubirea inundă
Cu-o mireasmă-mbătătoare?
Ieri, aş fi vrut să dispar
Ca un fulg de nea-ntr-o palmă,
Dup'-atâta gust amar,
Să transform, totu-ntr-o dramă.
Azi, viaţa s-a luminat
În jurul meu, tot dansează...
Adevăru'-a triumfat
Şi sufletul îmi valsează,
Am prins încredere-n mine
Deşi, nu aş fi crezut
Niciodată în "mai bine".
Dar, de-acum... a dispărut
Toată negura cea densă.
Curcubeul vieţii mele
M-a cuprins...ca o aversă
De ploaie, ploaie de stele.
Printre ele-am să păşesc,
Cu sufletul liniștit,
Dragoste-am să dăruiesc
De astăzi la infinit...

VĂ IMPLOR SĂ NU-MI URAŢI!

Am o mare rugăminte!
Vă jur c-am să fiu cuminte
Dar, vă implor: NU-MI URAŢI!
VĂ IMPLOR SĂ NU-MI STRICAŢI
Ziua, cu vre-un "la mulţi ani".
Eu n-am nevoie de bani,
De urări cu multe zile,
Cadouri scumpe, zambile,
Sau cine ştie ce ţoale,
Zilele mele-s nasoale
Aşa că v-aş implora
Nu-mi uraţi, treceţi aşa..
Ca şi când eu nu aş fi,
Printre voi, nu aş trăi,
Vă rog nu faceţi o dramă!
Eu sunt doar o hologramă.

Eu recunosc

Mulţi încearcă să se-ascundă, dându-se sloiuri de gheaţă,
Dar, de-i iei cu binişorul, de fapt toţi au măşti pe faţă,
Îşi doresc la gura sobii dragostea să îşi dezmierde
Sau cearceaful să le fie întins pe-un câmp cât mai verde.
Mulţi ar vrea să aibe-n braţe floarea cea mai înflorită,
Dar n-au timp să recunoască, spun c-au inima-mpietrită.
Îmi spun că n-aş fi la modă, c-aş pune suflet prea mult,
Îi privesc pe toţi vitejii, câteodată chiar i-ascult
Cum se dau ei mari cucernici, călcând inimi în picioare,
Se laudă cu tăria, nerecunoscând cât doare,
Depărtarea când se iscă, născând lacrimi şi suspine,
Mă jignesc, îmi râd în spate, însă mulţi simt ca şi mine,
Când iubirea, ca un virus ucigaş îi încolţesc,
Eu recunosc, am curajul, să susţin cât te iubesc.

Lipesc zâmbet fals pe faţă

Noaptea-mi pare mult mai neagră,
Ziua din ce-n ce mai rece,
Dorul tău sufletu-mi seacă
Şi-orice-aş face, nu-mi mai trece,
Umplu timpul cu de toate,
Lipesc zâmbet fals pe faţă,
Te visez în miez de noapte,
Dar pustie-s dimineaţă.
Tuturor le spun că-s bine,
Dar numai eu ştiu ce simt,
Mi-e groaznic de dor de tine!
Şi de disperare, mint.
Eu, cea ce uram minciuna
Şi doar adevăr rosteam,
Mint că-s veselă într-una,
Dar, în gând mereu te am
Şi-n suflet te port mereu.
În oglindă mă privesc,
Nu mai ştiu dacă sunt eu,
Ştiu numai că te iubesc!

Fără tine sunt pustie,

Am încercat, cât am putut
S-ascund lacrima, tot mai mult,
Chiar şi tristeţea să-ţi alung,
Când ai spus"n-am să pot s-ajung",
Ţi-am simţit glasu-ndurerat,
Doar pe moment nu am oftat,
În lacrimi nu am izbucnit
Dar, am simţit...şti ce-am simţit?
Am încercat, doar ţi-am promis,
De zeci de mii de ori ţi-am zis...
Dar depărtarea mă omoară,
În zori de zi şi-n prag de seară,
În miez de zi dorul striveşte
Mă simt strânsă ca într-un cleşte.
Sufletu-n flăcări îmi tot arde...
Mai sunt minute miliarde,
Clipe şi zile atâtea sunt,
De nu mai ştiu pe-acest pământ
În care clipă voi zâmbi,
Mi-e dor de tine! vreau să şti!
Fără tine mă simt pustie,
Mi-e dor! aşa cum ţi-e şi ţie!

Iubirea noastră-i floare rară.

În zori de zi,
Tu nu mai şti
Să îmi spui: "bună dimineaţa!"
Rosteşti firesc
Doar "te iubesc!"
Să îmi luminezi toată viaţa.
În ochii tăi, calzi şi divini
S-au oglindit cupe de crini,


Iubirea ta-i o sărbătoare,
Este glas tandru de copilă
Mirosul dulce de zambilă

Rază albastră lângă soare,
Rază de lună printre stele
Şi leagănul blândei lalele
În zori senini de primăvară,
Iubirea mea primeşte-o-în dar
Cu-aroma de mărgăritar
Cu toata strălucirea ei,
Iubirea noastră-i floare rară.
Un trandafir
în prag de seară.
Pe-aleea cu miros de tei.