Ne ceartă stelele, iubite

Am încercat de-atâtea ori
Să-mi frâng cumplite doruri
Dar, de cu seară până-n zori
Răcneau stelele-n ceruri.

În Carul Mare aliniate,
Cum le-aranjasem noi cândva
În nopţile catifelate,
Strigau la amândoi, aşa:

"-Voi nu vedeţi ce lună plină
Vă dăruim seară de seară?
De ce v-ascundeţi de lumină?
De ce vă place să vă doară?

-Voi nu vedeţi că depărtarea,
Ce-aţi aşternut-o între voi,
Nicicând nu v-aduce uitarea?
Mai mult v-atrage pe-amândoi!

-Voi nu vedeţi că niciun suflet
Din lumea asta deşucheată
Nu poate să v-aducă zâmbet?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi nu vedeţi că luna plânge
De mila voastră-ntr-un coşmar?
Iubirea pură vă învinge!
De ce vă răniţi în zadar?

-Voi sunteţi sufletele-n care
Iubirea veşnică domneşte,
Hrănită chiar de mândrul soare
Când curcubeul arcuieşte!

-Voi nu vedeţi că timpul zbiară
În lacrima însângerată,
Chiar nu simţiţi a urii gheară?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi sunteţi sufletele care,
Flacăra dragostei eterne,
O veţi păstra în continuare,
Oricâtă nea se va aşterne.

-Voi nu vedeţi că-n astă lume,
Iubirea îngheaţă zi de zi?
De ce-o lăsaţi să vă consume?
Ea va renaşte orice-ar fii! "

Din Carul Mare, praf stelar,
Pe suflete ne-a picurat,
Am depăşit un alt coşmar
Fiindcă iubim cu-adevărat.

Stelele încet s-au liniştit
Precum un val la malul marii,
Luna din cer ne-a dăruit
Dulcele gust al împăcării.