Fără ieşire

 

 

Fereastra zorilor s-a spart
În mii de bucăţele,
S-a luminat, de-acum împart
Un lanţ imens de stele.

M-ai luminat la ceas târziu
Ca luna argintie,
La pieptul tău să nu mai ştiu
Aleea cea pustie.

M-am regăsit în ochii tăi,
Cuvântul mi se-ascunde,
Ca un sonet pierdut în văi,
Privirea-ţi mă pătrunde.

Fereastra sufletului meu
Spre tine se deschide,
Cioburi de vis culeg mereu
Iar, zorii vor decide.

Prin timp păşim lăsând în urmă
Seminţe de iubire
Ce nici în flăcări nu se curmă,
Nu există ieşire.