Stropi de smarald

Vreau să-mi fac curat prin vise,
Vreau parfumul să-ţi alung,
Lacrimile nepermise
Nicicând să nu-ţi mai divulg.

Vreau să-mi fac ordine-n toate,
Să te-ascund pe undeva
Dar, în fiecare noapte
Mă trezeşte şoapta ta.

Vreau să pun punctul pe foaie
Însă mâna nu mă lasă,
Lacrimile-mi curg şiroaie
Căutându-te prin casă.

Vreau să-ţi rup pozele-n fâşii,
În focul dorului să ard,
Te-alung departe dar, revii
Cu ochii tăi, strop de smarald.

Vreau inima să-mi smulg din piept,
Să-i dau o doză de uitare
Dar, te iubesc şi-am să te-aştept
Chiar şi în viaţa următoare.

 

 

Mult mai bogată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pot să-mi împletesc din lacrimi
Versuri pentru-o viată întreagă,
Pot s-adun, din multe inimi,
Durerea, într-o desagă.

Pot să-mi fac drum viu, prin neguri
Chiar cu aripile frânte,
Pot de-asemeni, printre muguri
Să fac iernile să cânte.

Pot muri pentru o secundă,
Ştiu că mă vei reinventa,
Mult mai duioasă şi mai blândă
Decât puteam eu exista.

Pot lua dintr-un crâmpei de cer
Un nor imens, să-i pun culoare
Din curcubeul efemer
Reinventând zare cu zare.

Pot chiar în lacrimi să mă scald,
Din cele pline de suspine,
Dar, ochii tăi îmi dau smarald
Să ating culmile alpine.

Pot primi-n dar bolta înstelată
Sau doar un fulg firav de nea,
Cu ochii tăi sunt mai bogată
Decât oricine-altcineva.

Însetată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt așa de însetată
De sărutul tău fierbinte,
Nu am dormit noaptea toată,
Te-ai plimbat prin a mea minte...

Sunt așa de însetată
De-a ta caldă mângâiere,
Nici nu cred c-am fost vreodată,
Nici nu-mi mai găsesc putere.

Sunt așa de însetată
De ochii tăi de smarald...
De privirea-ți dezarmantă
Și sufletul bun și cald...

Destin

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.

Tărâmul unde piere plânsul

Aș pune mână de la mână
Cu voi, să împletesc o clipă,
Sau doar o zi pe săptămână,
Să ne-adunăm, într-o echipă
Cu meșteri, calfe și zidari
Să construim o temelie,
În ciuda multor lamentari,
Ce pierd mereu în bătălie.

Să îndulcim cu-n vers amarul,
Cu-n zâmbet, norii, s-alungăm,
Din vise să-mblânzim coșmarul
Și-apoi, cu stele, să brăzdăm
Iubirea-n cea mai pură formă,
Iubirea-n haine de smarald,
Cea care viaţa îţi transformă
Din sloi de gheaţă-n suflet cald.

Să investim în banca vieții
Un sentiment nou apărut,
Ne dăruit publicității,
Născut numai dintr-un sărut,
Pe care n-ai cum să-l ascunzi,
Pe chipuri să stea încrustat,
Fără vreun credit sau dobânzi
Toți să iubim adevărat.

Când cerul nostru plin de stele,
Pictat doar de învingători,
Ne va acoperi-n lalele
Și în zambile, până-n zori.
Vom decreta stare de veghe,
Iubirea pură s-o păstrăm,
Adânc, la mii și mii de leghe
Ura și teama să-ngropăm.

În miere să-necăm apusul
Și răsăritu-n primăvară,
Tărâmul unde piere plânsul,
Să se numească orice țară.
Iubirea s-o hrănim cu pace
Și dragostea cu dezmierdări,
Pe cerul nostru să se joace
Doar curcubeie-n exaltări.

Numai la pieptul tău vibrez

M-abat din drumul nebătut
De paşii mei rătăcitori,
Înlătur dorul absolut
Aşternând roua peste zori,
Pe chipul tău lin creionez
Dragostea-n formă de smarald,
Numai la pieptul tău vibrez
Strop din izvor cu suflet cald,
Revii cu zarea parfumată
Din flori pictate peste boltă,
Privirea-ţi metamorfozată
Mă înfăşoară dezinvoltă,
Mii de fiori fierbinţi şi calzi
Îmi trec prin trup într-o secundă
În zeci de mângâieri mă scalzi
Sărutul tău lent mă inundă.