Din norul meu

De-aici, din norul meu, văd totul
Aşa cum este, cum a fost,
O lacrimă îşi face cortul,
În frunza fără adăpost.

Văd fumul cum se risipeşte
Cenuşa-n urma lui se-adună,
Vântul avid se înteţeşte
Purtând o dragoste nebună.

Nevăzătorule, mă iartă
C-am îndrăznit să-ţi descifrez
Din gândul tău, reala harta
Şi-n pagină s-o creionez.

Mă iartă că-ţi expir iubire
Purtând din zori o transparenţă,
Determinând numai uimire
În cea mai pură chintesenţă.

Mă iartă că-ţi transform minutul
În mângâiere de moment,
În timp ce zborul şi sărutul
Devine atât de insistent.

Mă iartă că, de sub sprânceană
Te recunosc, cum mi-a fost dat
În lumea asta pământeană
Şi te iubesc neîncetat.

Mă iartă că-n această lume
Nimeni nu te va-nlocui,
Oricâţi ar vrea să mă consume,
În suflet, tu vei locui.

Mă iartă că, orice ai spune
Şi orice floare-ai dezmierda,
Pe veci, doar eu, îţi pot compune
Şi doar tu mă poţi acorda.

Însetată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt așa de însetată
De sărutul tău fierbinte,
Nu am dormit noaptea toată,
Te-ai plimbat prin a mea minte...

Sunt așa de însetată
De-a ta caldă mângâiere,
Nici nu cred c-am fost vreodată,
Nici nu-mi mai găsesc putere.

Sunt așa de însetată
De ochii tăi de smarald...
De privirea-ți dezarmantă
Și sufletul bun și cald...

Răsplată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pe trupul meu s-a scris o viaţă,
S-au încrustat lacrimi şi dor,
S-au destrămat visele-n ceaţă
Şi-au pierit paşi de trecător.

Prin părul meu s-au strecurat
Clipe fierbinţi şi îngheţate,
Multe nopţi albe, somn furat,
Chiar şi lacrimi însângerate.

În cupa mea s-a pus otravă
De multe flori îmbietoare,
Deşi, le servisem pe tavă
Bucăţi de suflet rupt din soare.

Din trupul meu s-au iscat brazii
Şi conurile lor firave,
Îmi sărută mereu obrajii
Cu aripile lor suave.

În suflet am purtat mereu
Acelaşi dor şi-aceeaşi lege,
Am păşit lângă Dumnezeu
Chiar de nu poţi a mă-nţelege.

Din geana mea încă mai curg
Stropii amari dictaţi de ploi
Mă tot împing înspre amurg,
Eu lupt cu orişicare sloi.

Din lacrimi împletesc icoane
Şi din suspine zbor curat,
Mă dor enorm mii de capcane
Ce sufletul mi-au sfâşiat.

Încerc să nu-mi pese de nori,
Doar, prin furtuni, m-am strecurat,
Prin viaţa plină de ninsori
Ce sufletul mi-a degerat.

Cu ochii mei uimiţi privesc
O lume rece şi haină,
Mi-aş dori şi eu să păşesc
Fără vreo teamă spre lumină.

Sunt clipe-n care zbier tăcerea
Lovind cu pumnii-însângeraţi
În mine, ascunzând durerea
De ochii lumii perforaţi.

Sunt clipe-n care m-aş expune
Razelor tale uimitoare
Însă, încrederea în lume
Mă face să-ţi rămân datoare.

Sunt clipe-n care torn cuvinte,
Rătăcesc fără vreo ieşire,
Ţi-aş dărui ce-ascund în minte,
Sufletu-întreg şi-a mea iubire.

În raze calde mă-nfăşori,
La pieptul tău prind rădăcină,
Eşti curcubeul pur din zori
Ce-mi scaldă sufletu-n lumină.

Îmi împleteşti cununi de stele
Şi-mi dai tot ce-ai curat şi bun,
Eşti fructul lacrimilor mele,
Dumnezeu mi te-a scos în drum.

Am să-l implor în orice clipă
Să mă înveţe să păşesc
Prin fericire, fără frică,
Să-ţi demonstrez cât te iubesc.

Dintr-un izvor de lacrimi pline
Să devin ceea ce-ţi doreşti,
Să-ţi răsplătesc clipe divine
Pe care mi le împleteşti.

La rândul meu, să-ţi dăruiesc
Tot ce am mai curat şi sfânt,
Fiindcă exişti să-ţi mulţumesc
Trei vieţi, prin fapte şi cuvânt.

Evadare din vis

Din braţe visul m-a scăpat
În clipa când am auzit
Cum ceaţa, zorii i-au crăpat
Şi firul ierbii-a umezit.

Mi-am ridicat ochii spre cer,
Rugându-mă la o zi nouă,
Cearceaful, vechiul grănicer,
L-am ambalat, afară plouă.

Privesc prin pânza ploii, deasă,
Căutând soarele absent,
O linişte dulce m-apasă,
Din nou ai fost, în vis, prezent.

Mă-mbrac în liniştea smerită,
Aceeaşi haină, ca şi ieri,
Să par o piatră nelovită
De ploile din primăveri.

Îmi trec prin plete mângâierea
Ce ţi-aş fi oferit-o-n dar
Şi sorb o gură din tăcerea
Ascunsă bine-n calendar.

Mă urc pe tocuri zgomotoase
Şi reiau drum abandonat,
Sub braţ, cu amintiri frumoase,
Păşesc sub cerul înnorat.

Cobor o scară, urc o treaptă,
Prin labirint mă rătăcesc
Căutând calea cât mai dreaptă
Cu-n fir de ploaie mă hrănesc.

Priviri de ceară mă topesc
Îmbălsămate-n solzi de gheaţă,
Ades de ziduri mă lovesc
Dar, tot înaintez în viaţă.

Îngurgitez cu greu o ştire
O alta mă disperă clar,
Un fapt divers ar vrea să mire
Trăindu-şi viaţa în ziar.

Răstorn iubirea-n doze apte
La rădăcină de stejar
Ocrotind aripi mici, necoapte,
De-o lume plină de coşmar.

Un bob din podul palmei mele
Ce s-a prelins de pe obraz
Visează printre rămurele
Să înmugurească în necaz.

Sudoarea îmi sărută fruntea
Şi pasu-mi se încetineşte
Când caut către toamnă, puntea,
Chiciura mă încărunţeşte.

Mă-ntorc în cuibul meu de-o viaţă
Cu graba unui titirez
Să-mi iau o clipă de vacanţă
Şi stresul să îl demolez.

M-aşez la o cafea fierbinte
Cu gustul binefăcător,
Tu stai comod în a mea minte,
Eu scriu, din nou, de al tău dor.

Un roi de stele mă-nconjoară
Şi ceru-mi pare sidefiu
Deşi, de mult nu mai e vară,
Visez, şi eu, într-un târziu.

Tablou mirific mă inundă,
Pe pagină se instalează,
Cupa refuză să ascundă
Stropii care mă întristează.

Din taina sufletului ţes
Câte o pagină vibrând,
Să pot renaşte fără stres,
Îţi sărut amintirea-n gând.

Implor chiar luna să se spele
De gheaţa aşternută-n ierni,
Pe lacrima inimii mele
Iubirea, să poti s-o discerni.

Mă redresez sub ploi avide
Sorbind seninul strecurat,
Zâmbesc, de viaţa va decide
Că unic vis, mi-a fost furat.

Firave flăcări se dezmiardă
Pe trupul răstignit de dor,
Inima nu vrea să te piardă
Din culmea albă-a norilor.

Luna pe creştet mă apasă,
Genele-mi cad într-un nou vis,
E cald în suflet, cald în casă
Şi multe mai aveam de zis.

Te-as rataci...

Te-aş rătăci iubirea mea...
Te-aş rătăci, dacă-aş putea...
Te-aş pierde printre gânduri zeci
Să uit c-ai fost, să uit că pleci,
Te-aş rătăci printre cuvinte
Să nu-mi mai stai adânc în minte.
Te-aş şterge, pată de cerneală,
Te-aş şterge ca pe-o bănuială,
Te-aş pierde-n zori când mă trezesc
Dar, deschid ochii şi-ţi zâmbesc.
Te-aş pierde-n noapte printre vise
De n-ar fi stelele aprinse,
Luna de n-ar mai lumina,
Chiar te-aş uita, iubirea mea...
Dar, stelele încă-s aprinse,
Visele noastre nu-s învinse,
Luna ne dă a ei tăcere,
Tu-mi dai dulce-a ta mângâiere
Nu mai am timp să rătăcesc
Sau să-ncetez să te iubesc.