Mă-ntreb şi eu

Mă-ntreb şi eu, de multe ori,
Ce hrană sfântă mi-ai redat,
Ce paşi lăuntrici îmi măsori,
De sufletul mi-ai transformat?
Mă-ntreb şi eu, cum mulţi o fac,
Oare cu ce m-ai cucerit?
Cu ce cuvânt mi-ai pus capac?
Şi stelele mi-ai răsărit.
Mă-ntreb şi eu, în zori de zi,
Privindu-ţi ochii zâmbitori,
Am fost, atunci, doar doi copii
Ce strecurau roua din nori?
Mă-ntreb şi eu, iubite drag,
Cu ce lentile te-am privit
Prin coaja trunchiului de fag
Când primăveri mi-ai zugrăvit?
Mă-ntreb şi eu, iubitul meu
Deşi nu sunt o curioasă,
Eşti darul de la Dumnezeu,
Iar eu o simplă păcătoasă?
Mă-ntreb şi eu, în nopţi pustii,
Când prin gânduri rătăcesc,
De ce te-aştept fără să ştii?
De ce te ştiu şi te iubesc?

Într-un singur conţinut

Am ales această lume, prin ea să păşesc, cu teamă,
Să pierd lacrimi peste zile, peste ani şi nopţi pustii,
Să trăiesc în zori, când tu, din sărut îmi faci năframă,
Să te chem în orice clipă, să te strig fără să ştii.
Am ales această lume-n care plouă peste mine,
Cerului să-i cer miracol, transformându-te în rouă,
Să te sorb în zori de viaţă, dintr-o cupă cu suspine,
Am ales această lume, cu braţele amândouă
Să-ţi dărui suflet rănit, în flori să mă-nveşmântezi,
Pe petale de iubire să păşim, răzbind prin ierni
Ca doi ghiocei albaştri, zorii să-mi înseninezi.
Am ales această lume, la picioare să-mi aşterni
Dragoste nescrisă-n stele, noi să o reinventăm,
Să depăşim veşnicia transformând-o-ntr-un minut.
Am ales această lume, în ea zilnic să sculptăm
Visul, pacea şi speranţa, într-un singur conţinut.

Mereu în al meu gând

S-a stins și-această zi ca și-a mea lumânare,
C-un sunet dintre trestii și iz de sărbătoare,
S-a stins o amăgire de glasuri îngânând,
Dar te-am păstrat, iubire, mereu în al meu gând.
S-a stins și-aceasta zi cum s-au mai scurs destule
Cu-aceleași lacrimi calde ascunse prin formule
Și sfaturi amețite din glasuri izbitoare...
S-a stins și-aceasta zi precum o lumânare.
Mă ridic dintre sălcii, încerc să mă strecor
Cu grijă printre astre să nu mă scurg de dor,
Interminabil spațiu în calea mea se-așterne,
Străpung tonalitatea dar nu te pot discerne,
Îmbălsămez iubirea în rouă și candoare
Și te aștept în noapte să-mi dai o sărutare.
Opresc o adiere minusculă de vânt,
Să te păstrez, iubire, mereu în al meu gând,
Să ne plimbăm prin cosmos ținându-ne de mână,
Să mă săruți fierbinte și să-mi spui noapte bună!

In ochii lui

În ochii lui verzi ca marea
Când privesc, doar disperarea
Că-i voi pierde mă cuprinde...
În ochii lui, mi se-aprinde
Sufletul când mă gândesc
Cât de mult pot să-l iubesc.
Simt că mă sfârșesc de dor...
Nu-i doar iubire, îl ador!
Are în ochi o putere...
De-mi alungă-orice durere,
Mă topesc ca roua-n zori
Și mă trec mii de fiori,
În ochii lui, alinarea
Am descoperit și zarea
Care m-a înconjurat,
Îmi șoptesc că n-am visat
Și oricând pot să privesc
În ochii verzi ce-i iubesc!

Hraneste-ti sufletul iubind !

De nu-ți e teamă de cuvinte,
Rostește-le atunci când simți
Că s-au statornicit în minte,
De vei tăcea, eu cred că minți.

De nu ai teamă niciodată
Pe boltă Luna să privești,
Încearcă dragostea curată
Din suflet să o dăruiești!

Nu te grăbi în afirmații
De știi că mâine nu-i asa,
Degeaba azi faci exclamații
Ce mâine-n zori vor dispărea.

De-ai mai iubit odată-n viaţă
Și-aceea persoana te-a rânit,
Uit-o din prima dimineață
Nu o purta la nesfârșit,

Alung-o-n depărtări neclare,
Distruge-i amintirea-n zori
N-a meritat a ta iubire,
Alung-o-n hău fără culori!

Iubește tot ce ai aproape,
Hrănește-ți sufletul iubind
Orice minut din zi sau noapte
Dragostea toată dăruind,

Poți lumina tunelul vieții,
Înflorind cu a ta iubire
Ca roua caldă-a dimineții
Poți radia de fericire!

Ai vrea...

Ai vrea să fi un norișor?
Să mă topesc de al tău dor?
Eu mi-aș dori din nou să mai fim
Sub ploaie și să ne zâmbim
Ca-n prima seară, cu ardoare…
Tu să fi raza mea de soare,
Eu roua ta de dimineață
Doar c-un sărut să-mi dai speranță,
C-un zâmbet să mă învelești,
Să îmi șoptești cât mă iubești
Prin ploaia care ne-a unit,
Să ne iubim la nesfârșit …
Sub geana zorilor de zi
Să ne iubim orice ar fi
Și oricâte furtuni vom străbate
Noi să ne-îndepărtăm de noapte,
Să fim iarba cu roua ei
Pe-alea caldă-a dragostei.
Să mutăm munții din iubire,
Să transformăm în fericire
Orice zi plină de tristețe
Și asta doar cu-a ta blândețe,
Cu-a ta privire luminoasă
Să clădim viața mai frumoasă
În ciuda norului prea plin
Doar cu otravă și venin.

Să uit că exiști

De n-ar mai fi iarnă, din nou să mă plouă,
Cu stropi reci de lacrimi, din zori stropi de rouă,
De n-ar mai fi iarnă, să nu mă mai ningă
Cu dor de speranță ochii să-mi mai plângă.
De-ar fi primăvară cu ploile reci,
Cu tine de mină s-alerg pe poteci,
Să-mi plouă pe plete, păcatele mele,
Iar ploaia de seară, de tot să le spele,
Cu stropii de ploaie ce cad peste zi
Să-mi spele păcatul de a te iubi,
În miez de noapte, o ploaie de stele
Cu vise să-nvingă păcatele mele.
Să uit că exiști, strop de dor peste cer
De-ar ploua odată, de n-ar mai fi ger,
De-ar fi primăvară cu flori de cireși,
Să uit că exiști, din minte să-mi ieși.