De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

S-a frânt un ram

S-a frânt o creangă, mult prea încărcată
De flori şi fructe, dulci şi aromate
Lăsând un gol cum n-ai simţit vreodată,
S-a sfâşiat, ignorând tot şi toate.
Ignorând crengi, frunză, chiar şi tulpină
S-a lepădat de toată demnitatea.
Şi-a deschis drumul său spre rădăcină
Ducând în pumnul stâng realitatea.
Omizi mai mari ca frunza-i delicată
I-au încolţit speranţa-n dimineţi,
I-au destrămat tăcerea adunată
În pieptul ars de flăcări şi săgeţi.
S-a frânt un ram, în locul său rămâne
Vid neîndulcit de niciun fel de floare,
Niciun balsam de pe această lume
Nu poate dărui aceeaşi boare.

dedicată fiului meu Doru-Costinel, adormit pe 18.05.2011