Să-ți aud sufletul cum cântă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş vrea să împletesc o lume
În care omul vid să fie
Scăldat în zâmbete şi glume,
De o culoare sidefie.

Aş vrea să torn în cupe gerul,
Să îl înec în fericire,
Să-i tălmăcesc în șoaptă zborul
Cu aripi albe de iubire.

Aş vrea să dau foc depărtării
Şi lacrimile să le-înec
În primul val din largul mării
Sau într-un lac adânc şi sec.

Aş vrea să fac din frunze floare
Şi trandafiri din mărăcini,
Să dau şi să mă simt datoare
Să scot durerile din spini.

Aș vrea să înțeleg mai bine
De ce renunți și te topești,
De ce te-îneci în lacrimi fine
Iar, viaţa ta nu o iubești.

Aș vrea să înțeleg iubirea
Ce o divinizezi acum,
Când lacrima și fericirea
Nu au loc pe același drum.

Aș vrea să îmi găsesc cuvinte
Să îţi alin amărăciunea,
Să-ți arăt pasul înainte
Dar, îmi lipsește-înțelepciunea.

Aș vrea să-ți dau ceva mai mult
Decât cuvântul ce se uită,
Să te alin când te ascult,
Să-ți aud sufletul cum cântă.

Dedicată din suflet, bunei mele prietene.

Remember

Pe perne ţuguiate n-am vrut să mă ridic
Mizând pe moştenirea străbunilor plecaţi,
Am măturat ţărâna, fără să mă-mpiedic
De stoluri arogante; ieftini şi agramaţi,

Mi-am şlefuit aleea curat şi cu răbdare
Furând numai cu ochii, din paginile dalbe,
Acurateţea clipei n-am scăldat-o-n uitare
Deşi mi-am hrănit viaţa cu destule nopţi albe.

Şerpi veninoşi şi ageri mi-au tot umplut paharul
Răpindu-mi libertatea de a mă exprima
Mi-au ucis visul fraged, înlănţuind coşmarul
Pe gâtul neputinţei vrând a mă decima.

S-au înclinat mesteceni să-mi soarbă demnitatea,
Mi-au smuls aripa-n zbor corbii neîndurători,
Îmi păstrez echilibrul şi verticalitatea
Doar cum dictează Cerul, prin crivat şi ninsori.

Sunt salcie ascunsă de ochii reci ai vieţii
Stejar neînfricat la margine de drum,
Mă spăl pe ochi de lacrimi cu roua dimineţii
Să pot atinge cerul urcând pe munţi de scrum.

Azi lacrima doare

Lacrimi..., azi lacrima doare...
Arde sufletul în mine,
M-am născut, să fiu datoare
Şi la rău dar şi la bine,
Ochii-n lacrimi să-mi plutească,
Din ei să-mi picur tristeţea
Într-o goană nebunească,
Mi s-a topit tinereţea,
Copilăria şi viaţa...
Geaba-am dăruit lumină,
Cu un vers, şi-am topit gheaţa,
Este numai a mea vină,
Eu mi-am ucis dimineaţa,
Eu cu mila mea enormă,
Am vrut să dau tot, chiar tot,
Lacrimile mi-au prins formă...
Degeaba strig: "nu mai pot!"
Lacrimile îmi sunt fraţi,
Suspinele surioare,
Ochii-mi sunt pe veci scăldaţi...
Plâng doar fiindcă sunt datoare
Vieţii mele, nu oricui...
Martor îmi este doar cerul,
Nu-s datoare nimănui,
Nici eu nu cunosc misterul...
Cred doar c-aşa mi-a fost scris
Să-mi spăl toate zilele
Zâmbetul nu-mi e admis...
Martore-mi sunt stelele,
Am dat viaţă şi iubire,
Am dat sufletul curat,
Am suferit în neştire,
Lacrimile-au inundat
Mereu sufletul în mine,
M-am retras în a mea lume
Să-nec lacrimile-n rime,
Scriu ce pot, rele şi bune
Transformând stropii în vers,
Durerile să-mi zdrobesc,
Mi-am clădit un Univers...
Scriu şi plâng, plâng şi iubesc.

Sunetul tăcerii mele

Sunetul tăcerii mele sparge zid antifonat,
Rupe lanţuri şi zăbrele imense, din fier forjat,
Sunetul tăcerii mele, clopotul îl răscoleşte,
Liniştea piere în flăcări, glasul pironit în cleşte,
Norul nu are putere lacrimile să-şi oprească,
Dezlegând din nou furtuna într-o goană nebunească,
Suflet amuţit pe veci, nu are cum să salveze,
Vasul naufragiat ce visa să acosteze
Pe ţărmul fără meduze, pe o plajă luminată,
Nu a nimerit cuvântul potrivit de astă dată.
N-a expus nimic fantastic, demn de a fi luat în seamă,
O iubire fără margini, neştiută, e o dramă!
O iubire ca a noastră, n-are cum să se confunde,
Peste veacuri vreau s-ajungă, Universul să inunde,
Să contamineze cerul şi pământul într-o seară,
Lacrimile neputinţei de-a fi oameni, să dispară.
Să demonstrăm că se poate, încă, să mai dăruim
Dragoste nemuritoare, chiar de nu ştim s-o rostim.
Din cochilia tăcerii voi transpune în cuvinte
Scrise cu lacrimi de sânge, povestea iubirii sfinte,
Va dăinui peste veacuri, picurând candid culoare
Peste sufletele triste, iubind fără încetare.