Nimic nu mă doboară!

Ţi-am dat iubirea mea curată,
A fost probabil prea puţin,
Dar dragostea adevărată,
Singură n-am cum s-o întreţin
Ţi-am dat inima mea, pe care
Ai luat-o peste tot cu tine,
Chiar te-am iubit..., cu disperare,
Scăldată-n lacrimi cristaline,
Ţi-am dat doar ceea ce se simte,
Nu ce se vede, ai dreptate...
Eu te purtam adânc în minte
Şi-n suflet. Ai vrut libertate?
Ţi-am dat-o, chiar de sângerez
Iar rana doare, arde, seacă...,
E prea târziu să mă-ntristez,
Dragostea ta a fost o joacă...
O altă şansă nu-mi cerşi,
E prea târziu să ţi-o ofer!
Ţi-am dat tot, însă... nu mai ştii...,
Ai otrăvit-o-ntr-un mister.
Ţi-am dăruit suflet curat,
Scăldat în lacrimă de dor.
Sunt goală, s-au epuizat
Şansele pentr-un trecător.
Ochii tăi verzi, doriţi în noapte,
În suflet n-au ştiut privi.
Iar dacă nu vezi de departe,
Sufletul nu mi-l mai strivi!
Nu încerca seară de seară
Inima să îmi răvăşeşti,
De-acum, nimic nu mă doboară!
Chiar de-ai să-mi juri că mă iubeşti!

LA ASFINTIT

Exact când soarele-i de foc,
Lacrima arde, curgând lin
Şi jaru-încins e al tău joc
Iar eu îl numesc doar destin,
Exact când seceta usucă
Şi totu-n jur se ofilește
Precum coaja verde de nucă
Cad, muza când nu-mi mai șoptește
Nici o silabă cât de mică,
Nici un cuvânt, sau o consoană
Iar fără ea tot se ridică
Doar la nivel maxim de toană,
Exact atunci când am nevoie,
Cu ghearele zgârm, să m-agăţ
De vre-un cuvânt zburând în voie
Să crezi că-n vise mă răsfăț,
Mă zugrăvesc cu var şi humă
Să par "cea mai" din depărtare
Ca nimeni să nu poa-să spună
Decât că aş fi ...cea mai tare.
Esența nu vreau s-o explic,
N-aveți secunde pentru mine,
Deci mă retrag la mine-în plic
Să mă expediați spre rime,
Iar în metafora zburândă
Mă tăvălesc necontenit
Atunci când văd cum stai la pândă
Iar soarele-i la asfințit,
Purtând în negura trecută
O suliţă ce m-a rănit,
Fiind de tine ascuțită
Şi-înfiptă-în sufletul golit.