Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Un cozonac de slove am pus la frământat
După ce-am tras oblonul şi-n gânduri m-am ascuns,
Să descifrez culoarea nopţilor ce-am ratat
În gheara neputinţei dar, n-am găsit răspuns.
L-am încălzit pe soba lacrimilor fierbinţi,
I-am pus frânturi de vise pe miezul primăverii,
Când doar cu o privire verde m-ai scos din minţi,
Dospind iubirea cruntă în clipele durerii.
I-am pus petale albe din colile speranţei,
Cu boabe de luceferi aprinşi l-am căptuşit
Cerşindu-i îndurare la mijlocul vacanţei,
L-am aromat cu suflet, chiar din cel prăbuşit.
L-am pudrat peste noapte cu praf firav de vise
Împletit cu păcatul de-a te iubi etern,
Mizând pe flăcări roşii de glasul tău promise,
Prin aburul fierbinte, firimituri aştern.
E noapte-n coaja lumii şi slova-mi încâlceşte,
Mă rătăcesc prin gânduri lovindu-mă mereu
De dorul tău bezmetic ce lacrima-mi porneşte
Ce faci azi? Te-am căutat și vineri la munca, nu vrei să ieșim la o cafea? Te rog să-mi răspunzi!
RăspundețiȘtergereDeși nu prea am înțeles din acest poem prea multe, se pare că iar îți este plecat iubitul. Ăsta e norocul tău, eu am plecat, el mi-a luat locul, acum...?
Ce zici?