Invită-mă la o cafea!

Invită-mă la o cafea, diseară
şi... îndulceşte-o, dacă este cazul,
cu lacrima ce-am strâns-o-n călimară,
să nu-mi mai ardă viaţa şi obrazul.

Te-aştept, la masa noastră, să-mi pui lapte
în lacrimile repezi, ce-au durut
aşa de mult, încât, nu mai am noapte
ci zile înşiruite-n aşternut.

Invită-mă, pe bancă-n parc, să-mi scuturi
petale albe de sidef pe tâmple,
să-mi desluşeşti iubirea din adâncuri,
în vis să n-o mai laşi să se întâmple.

Să opreşti timpu-n loc pentru-o secundă,
o zi, o viaţă sau o veşnicie,
realizând că versul meu inundă,
iar tu-l loveşti, din pură gelozie. 

Invită-mă la o cafea, şi-n minte 
ascunde gândul-n care mă loveşti, 
preţ de o clipă... doar o rugăminte 
mai am... să uiţi că mă iubeşti...! 

miere caldă... fiartă-n soare

Simt cum îmi implori tăcerea
să se spargă-n părţi egale,
cum aştepţi la gura cheii
doar un semn, valsând spre vale...

Simt cum frângi palmele-n zarea
ofilită, fără ţel,
mă confunzi cu depărtarea
dar nu vezi că ard la fel.

Ce-ţi mai place să-mi pui sare
peste rana aburindă...,
deşi vezi ce mult mă doare,
doar te simt, îmi eşti oglindă.

Rândunica cea ghiduşă,
din zori până-n miez de noapte,
îţi şopteşte pe la uşă...
... miere caldă... fiartă-n lapte...

Urmăreşte firul ierbii
cum se zbate la fereastră...
albă-i noaptea, albi sunt corbii,
neînţelegând pacea noastră.

Simt cum îmi alungi prezenţa
dar, m-aştepţi la gura cheii,
transformând indiferenţa
în floarea ce-o lasă teii.

Mierea caldă... fiartă-n soare
se adună-n cerul gurii,
se opreşte, temătoare,
de puterea picăturii.

O apă şi-un pământ

Cei ce n-au curaj a-mi spune

Cu ce oare i-am rănit,

Sau n-au cum a descompune

Versul simplu ce-am grăit,

Mă privesc de-atâta vreme

Şi se-ntreabă ce-au citit,

Au întâmpinat probleme,

De la răsărit...

Cei care-mi lovesc cuvântul

Aşternut pe stânci,

Fug din viaţa mea... ca vântul,

Deşi par adânci,

Au în ei iubiri de-o şchioapă

Fără de substrat,

Nu-s izvoare, sunt o apă

Şi-un pământ uscat.

Mă scoţi din minţi!

 

 

 

 

N-am să-ţi mai dau,
n-am să-ţi mai cer,
nu-ţi mai pictez
gânduri sub geană.

Nu mă predau,
nici grănicer
n-am să-ţi mai fiu,
n-am să-ţi dictez,
înger târziu,
de sub sprânceană.

Nu te mai vreau,
să mă alinti,
să mă răsfeţi,
sau să mă minţi...,
să mă înveţi
lacrimi să-ţi dau...

mă scoţi din minţi!

Văd cum te zbaţi,
pe locul doi,
la uşă-mi baţi
deşi între noi
n-a fost decât un asfinţit,
nu ţi-am greşit, nu te-am minţit.

Mă foloseşti
şi te amuză,
te simt în gând
cum mă pătrunzi,
mă despleteşti
ca pe o muză
şi mă ascunzi.

eu urc vibrând!

M-ai alungat fără motiv
într-o prăpastie de soi,
dar eu sunt vers de când mă ştiu
mi-ai săruta sânii mei goi...
e prea târziu.

mult prea tardiv.

Spune-mi tu...

Spune-mi, tu

ce-nţelegi prin ilustrul "a fi"...?

spune-mi când mă visezi

spune-mi când mai adormi,

oare când te trezeşti,

cu ce lacrimă torni?

Spune-mi...

tu ce-nţelegi

prin măruntul "a da"?

din grăunţe hotar,

din dorinţă visări,

oare pui în pahar

tot seninul din zări?

Oare mâine s-a scurs

când tu nici n-ai simţit,

dăruind ce-ai parcurs

pentru-a fi asfinţit?

Desluşeşte cărări

care n-au existat,

dă-i iubirii din zori

ceea ce-a meritat.

Înţeleg să-mi pun cer

printre stelele mii,

de ruşine să pier,

nu din darul de-a fi.

N-am să-mi cumpăr un loc,

eu deja l-am primit

de când soarta mi-o joc

ca un film renumit.

Spune-mi...

tu ce-nţelegi

prin eterna iubire?

când prin ploaie alergi

fără a-mi da de ştire,

când mă spulberi de dor

şi-n căuş mă adormi,

oare când urc pe nor

cu ce lacrimă-mi torni?

M-am născut înainte să mor

 

 

 

M-am gândit să mă nasc înainte să mor,
să adun primăveri dintr-un hohot de cânt,
să păşesc peste timp despletind cald fior,
dându-mi seama ce-am fost să-mi doresc cine sunt.

M-am născut dintr-un lut tocmai bun de convins,
am topit fulgi de nea dintr-o iarnă cumplită
să-mi astâmpăr ciorchini care-n dor s-au încins
şi-au ţâşnit, vers cu vers, mângâieri să comită.

M-am convins c-am atins pragul zilei, de ieri,
ca un far zbuciumat printre valuri domnind,
împărţind adieri, luminând primăveri,
m-am gândit să renasc firul ierbii doinind.

Între zâmbet şi lacrimă

Între lacrimă şi zâmbet

pun iubirea la încercare.

Lângă arşiţa din suflet

o aşez, ca pe-o ninsoare

care s-a născut odată

cu venirea primăverii,

a anunţat lumea toată

c-am ales unda tăcerii,

şi-am plecat, plecat departe

printre norii zgomotoşi

să-i ascult râvnind în noapte

despletind vise, sfioşi.

Lupii zbiară-a îndestulare,

lacrimile s-au oprit

între steaua căzătoare

şi-o pală de infinit.

Nu-mi mai fug ochii spre zare,

poemul râvneşte-o rimă,

pune-mă la încercare

între zâmbet şi lacrimă.

oglinda vremii

Tu crezi că mie-mi pasă cât mai este,
cât s-a distrus şi cât mai am de dat...?!?
Eu sunt oglinda vremii din poveste
şi flacăra ce te-a înspăimântat.

Nici nu vei reuşi să-mi simţi căldura
de sub nămeţi, nu ai cum s-o percepi,
încerci să-mi modelezi din lut făptura,
într-un târziu vei putea doar să înţepi.

Atingerea gurii tale

Anul ăsta, ploaia vine,
cum făceai tu, pe furiş...
Mă pătrunde, mă reţine,
rupe din acoperiş
câte-o dâră de lumină
rătăcind-o printre nori...
Priveşte din rădăcină
până-n vis, de două ori...

A trei-a oară îmbarcă
sufletul, mai cu folos,
fulgerele ne încarcă,
într-un ritm periculos.

Stropii repezi mă dezmiardă...
Ploaia n-ai cum să opreşti!
Lacrima voia să-ţi ardă
tăcerea, cu stropi fireşti,
atingerea gurii tale
mi-a înmugurit suspinul,
înlesnind iubirii cale,
despletindu-ne destinul.

 

 

 

 

 

Fumuri nu mai scot de-un an

Exact de un an de zile,

de când fac ce mi-am propus,

m-am îngrăşat zece kile

şi mă rog la cel de sus

să m-ajute să slăbesc

cu şi fără de dietă,

însă nu prea reuşesc...

"- Stai calmă, eşti eprubetă!"

îmi spun unii mai grăsuni,

doar aşa să mă fenteze

de sâmbătă până luni...

eu îi las să abereze

pe seama şuncilor mele...

De n-au altceva mai bun

de făcut, gurile rele

să se lase de tutun,

aşa cum am făcut eu

în urmă cu-n an de zile!

Mulţumesc lui Dumnezeu,

toate bunătăţile

sunt la mine în burtică,

fumuri nu mai scot pe nas,

cine-i de acord, să-mi zică...

cine nu,... hai, bun rămas!