Vis de verde

(transformată pentru Rugă fără sfârșit)

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt verdele din ochii tăi,
Verde ce mă răpește,
Sunt un vesmânt de munți și văi
Care întinerește.

Sunt primăvara ce-a trecut
Și cea care urmează,
Sunt clipa când ne-am cunoscut
Care ne-încununează.

Sunt florile de pe pământ
Când ochii îți zâmbesc,
Sunt primăvara într-un cuvânt,
De-aceea te iubesc!

Sunt verdele în crâng curgând
Din șoapte și-adieri,
Ești vis de verde prins în gând
Azi, mai mult decât ieri.

Mă înec în verde crud

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am scăpat în verde crud
De pădure fără nume,
Nu mai văd, nu mai aud
Nimic în această lume.

Totul este crâng și frunză,
Visul mi-a întinerit,
Parcă-ai așternut o pânză
În clipa când te-am privit.

Un ocean de verde larg
Cât un cer imens cu stele,
În zadar țip, n-am să sparg
Clipele în rămurele.

Pot s-adaug doar iubire,
O iubire nesfârșită...
Aș striga de fericire
Dar, n-am timp, sunt prea iubită.

Deși nu-mi găsesc cuvântul,
Poate-i și el rătăcit,
Azi a înflorit pământul
În clipa când te-am privit.

Doar nu era prima oară
Când în ochii tăi privesc,
Este-o altă primăvară
Dar, azi mai mult te iubesc!

Nu știu ce s-a întâmplat,
Nu mai văd, nu mai aud,
Cerul s-a multiplicat,
Mă înec în verde crud.

Evadare din vis

Din braţe visul m-a scăpat
În clipa când am auzit
Cum ceaţa, zorii i-au crăpat
Şi firul ierbii-a umezit.

Mi-am ridicat ochii spre cer,
Rugându-mă la o zi nouă,
Cearceaful, vechiul grănicer,
L-am ambalat, afară plouă.

Privesc prin pânza ploii, deasă,
Căutând soarele absent,
O linişte dulce m-apasă,
Din nou ai fost, în vis, prezent.

Mă-mbrac în liniştea smerită,
Aceeaşi haină, ca şi ieri,
Să par o piatră nelovită
De ploile din primăveri.

Îmi trec prin plete mângâierea
Ce ţi-aş fi oferit-o-n dar
Şi sorb o gură din tăcerea
Ascunsă bine-n calendar.

Mă urc pe tocuri zgomotoase
Şi reiau drum abandonat,
Sub braţ, cu amintiri frumoase,
Păşesc sub cerul înnorat.

Cobor o scară, urc o treaptă,
Prin labirint mă rătăcesc
Căutând calea cât mai dreaptă
Cu-n fir de ploaie mă hrănesc.

Priviri de ceară mă topesc
Îmbălsămate-n solzi de gheaţă,
Ades de ziduri mă lovesc
Dar, tot înaintez în viaţă.

Îngurgitez cu greu o ştire
O alta mă disperă clar,
Un fapt divers ar vrea să mire
Trăindu-şi viaţa în ziar.

Răstorn iubirea-n doze apte
La rădăcină de stejar
Ocrotind aripi mici, necoapte,
De-o lume plină de coşmar.

Un bob din podul palmei mele
Ce s-a prelins de pe obraz
Visează printre rămurele
Să înmugurească în necaz.

Sudoarea îmi sărută fruntea
Şi pasu-mi se încetineşte
Când caut către toamnă, puntea,
Chiciura mă încărunţeşte.

Mă-ntorc în cuibul meu de-o viaţă
Cu graba unui titirez
Să-mi iau o clipă de vacanţă
Şi stresul să îl demolez.

M-aşez la o cafea fierbinte
Cu gustul binefăcător,
Tu stai comod în a mea minte,
Eu scriu, din nou, de al tău dor.

Un roi de stele mă-nconjoară
Şi ceru-mi pare sidefiu
Deşi, de mult nu mai e vară,
Visez, şi eu, într-un târziu.

Tablou mirific mă inundă,
Pe pagină se instalează,
Cupa refuză să ascundă
Stropii care mă întristează.

Din taina sufletului ţes
Câte o pagină vibrând,
Să pot renaşte fără stres,
Îţi sărut amintirea-n gând.

Implor chiar luna să se spele
De gheaţa aşternută-n ierni,
Pe lacrima inimii mele
Iubirea, să poti s-o discerni.

Mă redresez sub ploi avide
Sorbind seninul strecurat,
Zâmbesc, de viaţa va decide
Că unic vis, mi-a fost furat.

Firave flăcări se dezmiardă
Pe trupul răstignit de dor,
Inima nu vrea să te piardă
Din culmea albă-a norilor.

Luna pe creştet mă apasă,
Genele-mi cad într-un nou vis,
E cald în suflet, cald în casă
Şi multe mai aveam de zis.