Vis de verde

(transformată pentru Rugă fără sfârșit)

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt verdele din ochii tăi,
Verde ce mă răpește,
Sunt un vesmânt de munți și văi
Care întinerește.

Sunt primăvara ce-a trecut
Și cea care urmează,
Sunt clipa când ne-am cunoscut
Care ne-încununează.

Sunt florile de pe pământ
Când ochii îți zâmbesc,
Sunt primăvara într-un cuvânt,
De-aceea te iubesc!

Sunt verdele în crâng curgând
Din șoapte și-adieri,
Ești vis de verde prins în gând
Azi, mai mult decât ieri.

Mă înec în verde crud

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am scăpat în verde crud
De pădure fără nume,
Nu mai văd, nu mai aud
Nimic în această lume.

Totul este crâng și frunză,
Visul mi-a întinerit,
Parcă-ai așternut o pânză
În clipa când te-am privit.

Un ocean de verde larg
Cât un cer imens cu stele,
În zadar țip, n-am să sparg
Clipele în rămurele.

Pot s-adaug doar iubire,
O iubire nesfârșită...
Aș striga de fericire
Dar, n-am timp, sunt prea iubită.

Deși nu-mi găsesc cuvântul,
Poate-i și el rătăcit,
Azi a înflorit pământul
În clipa când te-am privit.

Doar nu era prima oară
Când în ochii tăi privesc,
Este-o altă primăvară
Dar, azi mai mult te iubesc!

Nu știu ce s-a întâmplat,
Nu mai văd, nu mai aud,
Cerul s-a multiplicat,
Mă înec în verde crud.

Uneori

Uneori, m-aş duce-n crâng
Să-mi pot găsi liniştea,
Să uit tot, să nu mai plâng
Printre lumea asta rea!

Să-ntreb frunzele, pe ramuri,
Şi crenguţele plăpânde,
Când le rupe vântu-n valuri...
Şi-ele se ascund? Pe unde?

Să m-afund şi eu cu ele
Pentru-n timp, nu pentr-o viaţă,
Doar cu lacrimile mele
Să mă trezesc dimineaţă.

Să mă spăl de-atâta ură,
Să reînvăţ să mă iubesc
Mai mult, nu cu-o firimitură
Din ce am, să mă hrănesc.

Să devin şi eu firavă,
Cum sunt unele femei,
Să n-ascund că sunt bolnavă,
În urma anilor grei...

Să devin altă persoană,
Cu-o mască impunătoare,
Dulce, precum o bomboană
Dar, de fapt otrăvitoare...

Uneori, ca-n astă seară
M-aş ascunde-n noaptea grea
Să fug de lumea de-afară,
Să n-aud de nimenea...

M-aş ascunde sus pe-un munte
Să fiu doar cu Dumnezeu,
Numai El să mă înfrunte,
Dar să-mi lase eul meu.