Cum aş putea oare zâmbi?

Tu ai plecat, dezamăgit?
Eu am rămas aici oftând.
Tot ce-am visat, s-a irosit,
Doar pentru că în al tău gînd
S-a strecurat ceva, nu ştiu
De fapt, nici nu mai vreau
Să aflu, cred că-i prea târziu,
E noapte-acum, nu dorm, dar stau
Şi mă gândesc, că-n noapte-i vina
Tu ai plecat, eu am simțit
Că-n mine n-are loc lumina
Ce-n dragostea ta-am regăsit
N-ai mai putut să stai o noapte?
Te-am așteptat cu-aşa mult dor,
Să mă scalzi iar în calde şoapte,
Dar ai plecat, un trecător,
Ai vrut să fi, ai vrut să pari,
Nici nu mai am cu ce gândi,
Lacrimile-mi sunt prea mari,
Cum aş putea oare zâmbi?

De ce când glasul îţi ascult
Vorbele tale mă-ncălzesc?
De ce te iubesc aşa mult?
Oare de ce te tot iubesc?

CE CHIOARA-AM PUTUT SA FIU!

Chiar aşa de chioară-am fost?
Ochelari nu s-au găsit?
Să-mi dau seama cât de prost
Era drumul şi greșit?
Aşa de mult am visat
C-am să-l fac să înţeleagă
Că tot ce-am avut, i-am dat,
Ca o proastă, nu doar bleagă
Şi-am investit sentiment...
Şi iubire....cât cuprinde...
L-am lăsat independent
Sperând că va ţine minte,
Dar, groaznic m-am înşelat...
Bunătatea mea ...din nou
În picioare s-a călcat
De-un mascul, un mare bou
Ce temerea mi-a simțit
Şi-într-un moment vitejesc,
Mai ceva ca un tâmpit
A luat drumul mișelesc
Amenințând ca un câine
Şi lătrând ca o lichea,
Nu pentru-o-bucat' de pâine...
A sărit în cârca mea
Colţii-n spate să-mi înfigă
Uitând c-avea cozonac
Şi-acum are mămăligă,
Cum merit'-un pui de drac,
Şi mă muscă neîncetat
Știind ce mult mă consum
Chiar dacă şi-acum i-am dat
Când şi-a ales acest drum,
Crezând c-am să plîng de dor
Şi-am să mă topesc cumva...
Poate chiar spera să mor
Să rămână-în casa mea....
Speri tu animal ciudat
Dar șansă nu îţi voi da,
Voi trai adevărat,
Iar de astăzi viaţa mea
Preşul tău nu voi mai fi,
Voi crește fetiţa ta...
Dar şi pe ai mei copii,
Care-au suferit văzând
Cum mă calci tu în picioare
Zilnic, nu aveai în gând
Decât sticla cea mai mare,
Iar acum te dai tătic....
Grijuliu şi iubăreţ...
Nu vezi cât eşti de mojic?
Mare, mare nătăfleț.
Vai de capul tău de struț!
În nisip eu m-aş ascunde.
M-aş ascunde chiar în puţ,
N-aş mai sta nici cinci secunde.

Singură-în sălbăticie

Singură-în sălbăticie
Doar cu-o coală de hârtie ,
Aş vrea pe ea tot să-aștern ,
Amintirile să-mi cern
Dar nu știu cu ce-aş putea
Să-mi încep povestea mea?!?
Să încep cu amintirea
Zilei când trăiam iubirea ?
Sau cu ziua cea mai crudă
Când plângeam, de sânge udă
De la torace în jos ?
Oare ce-o fi mai frumos
Doar într-o viață prea... lungă?
Cine mai poate să plângă
Când își dă seama-n sfârșit
Că din mult bine-a greșit?
Numai un lingușitor...
Iar eu ?... ce să fac? să mor ?
Zi de zi gura-mi toceam
Şi sufletul mi-l ardeam
Iar iubire-a dispărut
Undeva... mult mai demult...
Paharul plin aștepta
Să-l răstoarne cineva
Şi iată că s-a-întâmplat...
Deși, am tot explicat
Că eu n-am să mai fiu bună...
Niciodată-n săptămână ...
Nu mă schimb cât ai clipi
Nici măcar odată-n zi ....
Gata! ajunge! atât!
Nu vreau nici măcar prin gând
Să-i treacă cuiva c-aş fi
Dependentă de prostii...
Sunt un OM nu-n obiect !
Nu am sufletul defect ,
Sunt corectă cu cei care
Au un... suflet în dotare ,
Şi exact cum am şi eu ,
Au frică de Dumnezeu.
De altceva nu am teamă
Nici de tată nici de mamă,
Pentru că nu ştiu de mine
Nici când îmi e rău sau bine ,
Nici când mi-e bine sau rău...
Deci numai cu Dumnezeu
Am trăit, iar El mi-a fost
Ani de-a rândul adăpost,
Mi-a dat tot ce am cerut,
De aceea îl ascult
Când mintea îmi luminează
Şi când râd sau mă-ntristează,
Aștern totul pe hârtie,
Singură-n sălbăticie.