Paralelism

Nici nu-mi mai pasă 

de stațiile rămase

de lumina care s-a stins
 la capătul tunelului,

de fluieratul trenului,

 de vagoanele goale,

de călătorii torturați
de țipetele roților,,

 roțile alea ce luptă...
fără oprire... 
nu le auzi?

Ele înving timpul,
îl calcă în picioare,
îl strivesc pe șinele alea înghețate,
ca pe o amintire
pe care nu am unde să o ascund
și o privesc lipită de buza roții...
o împing, se duce... dar,
se întoarce imediat...

nu-mi mai pasă 
de becul pe care
vrei să-l schimbi
cu o rază de soare...
sau stea...
nu mai contează,
oricum vom rămâne
striviți de șinele căilor ferate,
timpul nu va cădea perpendicular,
ci secerat de dor.