M-am înțepat într-un vers
încercând să-mi șterg o lacrimă
ce se chinuia să nu se nască,
tremurând ca marea între țărmuri.
Catargul lui s-a înfipt
în buricul inelarului.
Sângeram un poem
despletit,
dospit în flăcările dorului
de a-mi săruta degetele,
unul câte unul.
Lacrimile nu-mi mai curg simetrice,
ochii se întrec în metafore...,
care mai de care mai darnic,
care mai de care mai versificate.
unul lăcrimează vers alb,
celălalt rime bătătorite.
Ce s-ar fi întâmplat
dacă aș fi avut mai mulți ochi
decât mi se cuvine?
Cu ce fel de vers aș fi nins pagina vieții?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!