Eu te credeam Apollo!

Uimită de-ntuneric şi de minciuni sfruntate

Întreb toţi cunoscuţii ce mă ştiu ca pe-o carte,

Mă minte şi oglinda, chiar sunt o vrăjitoare,

Lovesc cu-a mea iubire, aprinsă şi vă doare?

Lacrima mea ucide? Iubirea mea loveşte?

Oare în astă lume, iubirea se plăteşte?

Din lumea mea de vise totul părea curat,

De-aceea am iubit, cald şi adevărat.

Am iubit o statuie cu sufletul de gheaţă,

Azi am descoperit-o, astăzi de dimineaţă.

Mă simt o sugativă plină de-al ei venin,

Şi mă întreb de ce, de ce primesc doar chin?

Privesc din nou oglinda, total nedumerită

Şi întreb toţi amicii, de ce am fost sortită

Să iubesc o statuie cu sufletul de gheaţă?

Ei îmi răspund oftând: "se mai întâmplă-n viaţă".