Eşti mereu aici

De teamă că te vom uita...
Zilnic ne aduci aminte!
Ţi-e teamă, mamă, nu-i aşa?
Dar noi te-avem în suflet, minte,

De noi, nimic nu te desparte,
De-aici, nicicând n-ai cum pleca
Chiar dacă peste nori, departe
Te-ai dus, rămân tot mama ta!

Eu ţi-am dat viaţă, dragul meu,
Rămân măicuţa ta pe veci,
Chiar dacă eşti la Dumnezeu,
Din sufletul meu... n-ai să pleci!

Săptămânal, pufoase ploi,
Ne şterg lacrima pe obraz
Eşti mereu numai printre noi,
Cu sufleţelul veşnic treaz!

Platonica iubire

A plouat, eu am stropit, asta chiar nu mai contează,
Am tot șters necontenit, totuși nu se luminează...
Undeva adânc rămâne un suspin prelung de dor
Îl ascund pe altă lume, chiar de mâine-mi spun că zbor
Dar degeaba, în uitare n-am putere să te-alung,
Alung tot ce-mi iese-n cale....de trei zile nu mai plâng
Mai păstrez câteva rânduri din platonica iubire...
Le citesc, le recitesc, sunt doar plină de uimire
Neînțelegând de fapt ce s-a întâmplat cu noi
De ce floarea s-a uscat, de ce-împart totul la doi
De ce doare-aşa de tare când n-a fost nimic prea mult
Doar sărutări și iubire...totuși de ce-aş vrea s-ascult?
Glasul tău lumină-n noapte, steaua mea nemuritoare
Limpede izvor de stele, de ce inima mă doare?