Plec departe

 

 

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
oricâte staţii voi străbate
e timpul să dispar de-acasă
şi să colind tot mai departe...

M-aştepţi cu braţele deschise
de parcă sunt rază de soare,
povestea nopţii fără vise
sau ciocârlie migratoare...

Drumul e lung dar nu-mi mai pasă
de voi zbura sau voi străbate
cărări din vise de crăiasă,
numai contează, plec departe...

 

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte

Eu de când mă ştiu pe lume
N-am putut a mă încrede
În gogoşi prăjite-n spume,
Cu-aromă de ce se vede...

N-am crezut în vrăjitoare,
Plătite sau neplătite...,
Eu plâng numai când mă doare,
Nu când îmi aduc aminte.

De-mi priveşti chipul, eşti sigur,
N-au rost întrebări ciudate...,
Îmi place să mă asigur
Şi să dau stabilitate.

Mi s-a spus că sunt o carte,
Că sunt proastă şi deschisă
Însă, am mers mai departe
Şi nu m-am lăsat învinsă.

Dar, când lacrima-mi dansează
Scăldându-mi ochii fierbinţi,
Misterul ce mă şochează
Este că, mereu mă simţi.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte,
Ghicitoare, turturele...?!?
Sau sufletul tău iubeşte
Chiar şi lacrimile mele?!?

Ele-s cele ce te-anunţă
Şi-oricât de departe-ai fii,
Într-o clipă mă denunţă
Sau doar tu mă poţi ghici?

Așa cum sunt

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt apă îndulcită
De marea furtunoasă,
Sunt stâncă prăvălită
Dintr-o pădure deasă.

Sunt stropul de izbândă
Călcat la drumul mare,
Sunt lacrima cea blândă,
Veșnic cerșind iertare!

Sunt iz de bucurie
Sub lacrimile toate,
Sunt puf de păpădie
Ce zboară mai departe.

Sunt spicul ce se coace
În lanuri de iubire,
Ce nu vrea să se joace
Cu aur și safire.

Sunt cum m-a clădit lumea,
Nu voiesc s-o întorc,
Să-ți fiu pe plac, de lunea,
Pot, nopțile, să torc.

Sunt mângâierea lunii,
Nu ceața dimineții
Sfârșitul săptămânii
Nu-i și sfârșitul vieții.

Sunt roua-ndurerată
Căzută la pământ,
De mai lovești odată
N-am să pretind că sunt.

Eşti mereu aici

De teamă că te vom uita...
Zilnic ne aduci aminte!
Ţi-e teamă, mamă, nu-i aşa?
Dar noi te-avem în suflet, minte,

De noi, nimic nu te desparte,
De-aici, nicicând n-ai cum pleca
Chiar dacă peste nori, departe
Te-ai dus, rămân tot mama ta!

Eu ţi-am dat viaţă, dragul meu,
Rămân măicuţa ta pe veci,
Chiar dacă eşti la Dumnezeu,
Din sufletul meu... n-ai să pleci!

Săptămânal, pufoase ploi,
Ne şterg lacrima pe obraz
Eşti mereu numai printre noi,
Cu sufleţelul veşnic treaz!

Sunetul zorilor zdrobiţi

Sunetul zorilor zdrobiţi
Pe pleoapa încă nedeschisă,
Sperând să mă scoată din minţi
Cu-a lor iubire interzisă
Născută-n nopţile firave,
Nedesluşind vreun fir de ger...
Avea silabele concave
Şi-am învelit-o în mister.
N-am vrut să-i dau detalii clare,
N-am vrut pe cord deschis să-i pun
Vreun strop din clipele amare
Sau vreun balon cert de săpun.
Aripi din fier forjat i-am dat
Într-un acvariu să înoate,
Fără să-mi pese c-a plecat
În zori de zi sau miez de noapte.
Sunetul cald, pictat în zbor
De glasul tău, şoptit pe geană
Transformă timpul în izvor
Topind secundele de teamă.
Un mugur crud renasc în zori,
Spre amiază înfloresc
Din palma ta sorbind culori,
Ochii tăi totu-mi dăruiesc.
Sunetul cioburilor sparte
Nu au puterea să m-atingă!
Eşti doar aici, nicicând departe,
Nimic nu poate să ne stingă
Flacăra sufletului viu
Născută-n stropi de ploaie reci,
Am fost cândva enorm pustiu...,
De-acum, suntem un tot pe veci!

Fata de la miezul noptii

O frântură de seară din sutele de nopţi
Ai reuşit s-alegi fără să te gândeşti
Că vom descoperii gustul de struguri copţi
În miez de vară, doar pentru că mă iubeşti.
O aşchie de lună mi-ai dăruit subtil
Să mă legăn pe ea în serile prea seci,
În miez de noapte, dorul să-mi fie volatil
Când tu vei fi departe, nevoit să tot pleci.
Mi-ai dăruit iubirea ca fructul dimineţii
Să mă simt o crăiasă din vise şi poveşti
Deşi eram doar fata cea de la miezul nopţii,
Iar tu sufletul care m-adori şi mă iubeşti!

Am tăcut...

Am tăcut... s-adun din toate
Câte-un strop, o picătură...
N-am făcut din ziuă noapte,
Dar nici din dragoste ură.
Am tăcut, privindu-ți ochii
Ce de mult nu m-au văzut
N-am schimbat iubirea-n rochii,
Mi-am dorit doar să te-ascult
Ca pe-o zi de primăvară
Dup-o iarnă nesfârșită,
Ca pe-un iz de floare rară
Într-o lume împietrită
Mi-am dorit să-ți simt parfumul
Într-o junglă-incendiată
C-un zâmbet să-înlături fumul...
Să-mi dai dragostea curată
Ca pe un strop de culoare
După-un lung drum prăfuit,
Să-mi aduci în suflet soare
Și-un sărut de bun venit.
Am tăcut... cum tace norul
Când seninul îl inundă
Și-am strâns lacrima din dorul
Ce-mi îneacă noapte-adâncă.
Am tăcut visând pe culmea
Norilor cu piscuri 'nalte,
Am tăcut, a trecut vremea
Iar tu ești tot mai departe ...