Iar am obosit

În noapte, iar am obosit
Luptând cu morile de vânt,
În zori de zi n-am desluşit
Nici cine-am fost, nici de ce sunt...?!?
Tu, Doamne!!! Care ne creezi,
De ce îmi dai, încă mai pot?
De ce nu mă opreşti, s-aşezi
Lacrimile ce vin şipot,
În valuri frânte, deşirate
Pe şevaletul adormit,
Să le trimiţi etern, departe...
Să-mi fie chinul întocmit
Dintr-o petală, chiar uscată,
Fără arome sau splendori,
Să fie sinceră, curată
Din şevaletul fără nori,
Să numai lăcrimez vreodată.
Tu, Doamne!!! Eşti mereu aici,
Fii lângă mine-n astă seară,
Fă-mi lacrimile-un pic mai mici
Cu strop de miere-n viaţa-amară!
Îndură-te Doamne, te rog!
Am obosit enorm, de drum!
Această viaţă-ţi dau zălog
De-mi dai un zâmbet cald, acum.