Irepetabilă iubire

Prin noaptea neagră mă strecor
să-ţi inund visul rece,
să mă iubeşti, să te ador,
să-mi spui că timpul trece
şi vor veni zilele-acele,
mă voi topi uşor
în ochii tăi, ca două stele
sclipind, să te ador.

Spre zorii zilei rătăcesc
să-ţi pun sărut pe tâmplă,
să mă adori, să te iubesc
cum nu se mai întâmplă,
să-mi pansezi sufletul rănit
de timpul trădător,
să mă îmbraci la răsărit
în şoaptă: "te-ador!"

Din versuri îţi voi împleti
în orişicare seară
nămeţi de vise arginti,
sufletul să-ţi tresară
când vei citi poem de dor,
din dragoste născut,
să mă iubeşti, să te ador
cum nu s-a mai văzut.

Să mă iubeşti, să te ador

Nu mă-ntreba de ce mi-e teamă
să-i fac iubirii loc, din nou...
O simt cum vine, cum mă cheamă,
ca un firesc şi scump ecou.

Am pus zăvor cu multe yale
pe uşa sufletului meu,
dar Dumnezeu te-a scos în cale
şi-mi este teamă, teamă rău!

Aş vrea să mă opresc o clipă
să dau ce-n urmă am primit,
dar i-aşa bine-n zbor, pe aripă...
Cum să m-opresc? M-am rătăcit...

Te caut peste tot şi-n toate
clipele simt că-mi este dor
de tine şi te vreau aproape
să mă iubeşti, să te ador...

Te iubesc şi te ador!

Vai de mine, nu se poate!
Eu i-am spus că peste noapte
nu se poate avânta
însă Moşul îmi cânta
cât îl ţineau  epoleţii
şi ne răsunau pereţii,
de parcă avea motor:
Te iubesc şi te ador!

Vai de mine şi de mine!
Ia pastilă, nu-ţi e bine?
Ai rămas înzăpezit
în copacul desfrunzit?
Taci, te rog, trezeşti copila!
Chiar nu te apucă mila?
Moşul îmi cânta de zor:
Te iubesc şi te ador!

Luna se holba la el...
Slabă, fină... un cârcel
de lună a fost aseară,
am privit-o, într-o doară
şi i-am spus, bineînţeles...
El replica şi-a ales
pentru a-i fi mai uşor:
Te iubesc şi te ador!

Doamne! Cu ce ţi-am greşit
să-mi trimiţi un bântuit
de fluturi şi inimioare?
Voiam o rază de soare
să-mi însenineze viaţa
şi să-mi spună dimineaţa,
 c-un zâmbet năucitor:
Te iubesc şi te ador!

Nu un fan îndrăgostit,
odată ce m-a citit
să recite visător:
Te iubesc şi te ador!
Tu mi-ai dat un suflet cald
cu ochii ca de smarald,
ce-mi spune în timp ce zbor:
Te iubesc şi te ador!


 

Visul unor nopţi de iarnă

Din fulg de nea s-a întrupat
un înger fără nume,
ea l-a privit, l-a acceptat
şi au pornit în lume.

Zăpada printre ei cădea
ca şi când cerul mare
v-a readuce dragostea,
aşa, la întâmplare.

El o privea necontenit
ca pe o stea polară,
o îmbrăca în răsărit
şi-n soarele de vară.

Păreau doi crini înzăpeziţi
ţinându-se de mână
ce pot păşi nedespărţiţi
prin iarna cea nebună.

Doi trandafiri imaculaţi
prin vitregia vieţii,
care luptau neajutaţi
să pună punct tristeţii.

Printre nămeţi cu greu păşeau
de scârţâia zăpada...
prin visul lor se rătăceau,
lăsând departe strada.

De mână o călăuzea
şi-n gândurile clare
cu praf de stele-o încălzea
prin era glaciare.

Pădurea se-ntindea, dar ei
nu aveau cum să vadă
adunătura de mişei,
ce-i pândeau din zăpadă.

La colţuri lupii-i aşteptau,
cu rânjetul specific,
dar ei în noapte înaintau
ca marea spre Pacific.

Zorii păreau că se ivesc
când le-a ieşit în cale,
un cuib de vis, împărătesc,
căptuşit cu petale.

Au păşit peste prag uşor,
ca-n orice vis... din vise,
au făcut focu-n dormitor
cu stelele promise.

Au ars un timp îndelungat
ca flacăra albastră,
nopţile lungi au îngheţat
toţi spinii la fereastră.

Visul frumos s-a stins în zori.
Gheţarii râd într-una
c-au strivit cele două flori,
ca soarele şi luna.

Dar nu au cum a înţelege
că-n nopţile acele,
din dragostea fără de lege
s-au născut alte stele.

Ele vor străluci cândva
când nopţile vor pune,
la loc de cinste dragostea
îngerilor din lume