Clădeşti înalt

Clădeşti înalte ziduri...,
Pe schele am urcat,
În palme-am făcut riduri,
Nu pe suflet furat,
Mă-ndepărtezi de mine,
Te uit..., când voi pieri
Şi-mi va fi dor de tine
Numai cât voi trăi.
Rostogoleşti la vale
Vitala mea licoare,
Te smulgi din a mea cale
Iar eu rămân datoare,
Să te aştept în lacrimi,
Să te aştept râzând,
Să nu fim două inimi
Ci doar un singur gând.

Clădeşti înalte vise
În nopţile târzii,
În clipe interzise
Eu te aştept să vi
Să m-aduni de pe câmpuri
Cu picături de verde,
Să mă săruţi pe muguri
Chiar dacă mă voi pierde,
Rostogolită-n valuri
Din marea de iubire,
Mă voi urca pe dealuri
Scăldată în uimire...
Am întâlnit aievea
Ce nimeni n-a palpat,
Dumnezeu şi iubirea,
Exist cu-adevărat.

Esti tot ce mă-nconjoară

Pe un câmp imaculat, ca o coală de hârtie
Stropi de sânge se disting, picătură rubinie
Scursă pe zăpada albă, pufoasă, catifelată,
Din inima mea străpunsă, pata era picurată.
Sabia, ca o comoară pe-un platou se odihnise,
Curcubeul se aplecase peste ea şi-l ruginise
Fără strop de îndurare, fără-un icnet de durere
Ritualu' abia începuse, cu tăişul pe tăcere
Şi pe linişte-aşternută, numai dintr-o lovitură
Segmentase fără milă dragostea cu-atâta ură...
Râsul acela nervos născut undeva-n cenuşă
Se-auzea din depărtare, parcă totuşi pe sub uşă
Se strecura fără-oprire, inundând neîncetat,
Câmpul alb, plin de speranţă, acel câmp imaculat
Devenise fumuriu ca marea înceţoşată,
Naufragiind iubirea pe-o insulă-îndepărtată,
Realizând peste noapte că nu este doar un vis,
Mi-am coagulat iubirea într-un singur vers nescris
Am topit zăpada-n lanuri sincere, neprihănite
Şi-am optat să te păstrez în inimă şi în minte
Să fi tot ce mă-înconjoară, tot ce vreau să-mi amintesc,
Vers cu vers să îţi aştern declarându-ţi : Te iubesc!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă dacă Luna ascunsă ne-a privit,
Nu-mi pasă dacă ploaia cea rece a-ncercat
Dorința să ne-nghețe, ştiu că n-a reușit
Decât să ne dorim sărutul neîncetat.
Nu-mi pasă dacă cerul mai plânge și acum,
Nu-mi pasă dacă norii priveau întrebători
Ce ne dorim de fapt, pășind pe-același drum,
Ce se-întâmplat cu mine? simțeam mii de fiori,
Simțeam că lumea-ntreagă, de azi îmi e supusă
Iar eu, regina ploii dăruiesc primăvară,
Simțeam că de iubire voi fi de-acum răpusă
Şi-aliniez planete în fiecare seară,
Simțeam că voi da viaţă câmpului plin de flori,
Fructe pot dărui miilor de livezi,
De fapt doar miliarde și sute de fiori
Simțeam, doar când priveam în ochii tăi cei verzi.