Lacrimă de Lună

Sunt o lacrimă de Lună
Ce se pierde peste zi
Oricine-ar putea să spună,
Despre multe poezii,
Că-n ele am pus doar rimă
Dintr-un suflet crud şi sec,
Înrobit, de anonimă...
În faţa voastră mă plec,
Sunt doar versul care curge
Dintr-un suflet cotropit
De-aş şti că la voi ajunge
Simplu, cald şi nedospit...
În faţa voastră mă-nclin
Cu adâncă reverenţă,
Însă nu vreau să suspin
Din prea multă indulgenţă.
Sunt doar versul care doare
Lovind cu delicateţe,
Cu migală şi răbdare
Dintr-un soi de-acurateţe
Revărsată printre nori
Peste paginile goale,
Avide adeseori
De-orizonturi ancestrale
Îmbibate-n realismul
Rece-al drumului incert,
Topind astfel extremismul
Iscat în imens deşert.
Sunt o lacrimă fierbinte
Ce-n metafore se zvântă
Ca o simplă rugăminte
Ce spre ceruri se avântă.

Marea neliniştei

Aştern pe-un bob de grâu, un lan,
Pe-o stea, întregul Univers,
În crivăţ crud, paşnic elan,
Toată durerea mea, în vers.
Sorb pulbere de stele vagi
Pe-o cetină de dor stufos,
Îndes clipele în desagi
Să-mi asfaltez visul pufos
Cristalizând veşnica noapte
Cu ochii tăi copilăroşi.
Pierzându-mi glasul dintre şoapte
Rătăcesc printre nori vâscoşi,
Parfumaţi cu albe esenţe,
Plini de candoare, limitând
Marea neliniştei absenţe.
Născută-n calmul, creionând
Surplus de stele prinse-n noaptea
Fără putere de tăgadă,
Să luminăm neclaritatea
Ce nimeni n-are timp s-o vadă.

Mă gîndesc ...

Sigur este un motiv
Ești prea calm, prea cald, tardiv
Îmi e gândul, știu prea bine
Dar... n-am încredere-n tine!
Pentru c-am avut în ei...
Şi au devenit mișei.
Oare fiindcă i-am atins ?
De aceea s-a prelins
Masca ce-o purtau firesc
Cum să nu mă mai gândesc ?
Când viața e-aşa de scurtă
Şi-absolut tot ce se-întâmplă
Mai mult doare , mai mult seacă
Decât vre-un cuvânt să-mi...placă
Iar dacă... acum, tu ești
Om, mâine poți să lovești.
Eu nu știu să mă feresc
Şi de-aceea... mă gândesc .

Adevăru-adevărat !!!

Să aştepţi un tren să vină,
Să-asculți muzica-n surdină
Până răsună pereții,
Să-ţi adori căldura gheții,
Savurând cafea fierbinte...
Să scriu ce-mi trece prin minte,
Să citești doar ce-ţi convine,
Să mă transformi doar pe mine
În versul cel mai trăznit,
Dăruind la infinit
Pentru că azi vântu-adie
Şi compun o poezie...
Ba nu, fiindcă vântul bate
Şi-mi place să fiu departe...
Cum iubesc căldura gheții
Şi-nserarea dimineții ...
Printre versuri să citească
Cine vrea să mă lovească...
Iar acel ce nu-nţelege
Poate să posteze-o lege
Cu suspine-nmiresmată
Să mă transforme -ncă-odată
În ultimul fum discret
Ce l-am tras adânc în piept ,
Dacă nu vrea să m-ajute
Să cobor de pe-acest munte ,
Pagina să-mi răsfoiască...
Şi-apoi să mă răsplătească
Doar cu... ceea ce-am visat,
Adevăru-adevărat!