Sunt bine!

 

 

Sunt bine! Cum ai vrea să fiu?
Tăceam... gândind că m-ai uitat...
Am încetat să mă descriu,
să-mi pun jăratec parfumat...

Sunt bine... alţii-s mult mai rău...
Eu cât de cât mă mai descurc
în braţele lui Dumnezeu,
cad, mă ridic, nu zbor dar, urc.

Sunt bine, numai că-ntrebarea,
venită după-atâta drum,
e zbuciumată... precum marea
şi nu găsesc ţărmul să-ţi spun.

Sunt mult mai bine decât luna
ce plânge de însingurare,
eu luminez întotdeauna
pe norii mei, fără hotare.

Nu te-nhăma la griji deşarte,
sunt bine, nici n-aş fi crezut
că vei pleca aşa departe
şi-am să-nţeleg că te-am pierdut.

Mi se întâmplă să-ţi simt umbra,
când mă fereşte de ciulini
încolăcindu-mă ca febra
din creştet până-n rădăcini.

Uneori chiar mă-ntreb în taină
făr-a cerşi umil răspuns,
te opinteşte-a mea căină,
lacrimile care-au tot curs?

Am ascultat un timp cuvinte
rostite cu înţelepciune,
le-am aşezat în a mea minte
pe-un raft, ferit de multă lume.

De-abia acum am înţeles,
când trei decenii au zburat,
c-atunci când drumul e ales
mai bine pleci neanunţat.

Sunt bine... n-am răni la vedere,
nici de reptile nu mă tem,
am înţeles... n-am ce le cere,
în loc de suflet, au un ghem.

Dar..., tu mă ştii, mă ştii prea bine
că sunt o stâncă, nu-i secret.
Îmi e enorm de dor de tine
dar, mi-este bine prin... decret.

Azi am smuls buruieni o groază,
am spart şi câţiva bolovani...
...sunt bine... totuşi mă întristează
că nu-ţi pot spune la mulţi ani...

Rămâi în suflete noastre
chiar dacă-n grabă ai plecat
să zbori acolo printre astre...
Te vom iubi neîncetat!