Să plec din nou spre altceva...de-atâtea ori m-am ridicat
În viața mea, de-am obosit...
S-o pornesc iar...cum aş putea?...când s-a topit?...când s-a stricat?
Și dacă iau alt drum greșit?
Nu mai am chef, nu am putere, în litere m-aş îneca...
Dacă-i târziu...de s-a sfârșit...
Oare de ce-aş mai încerca, oare ce rost ar mai avea?
E prea târziu, m-am ofilit.
Genunchii mi i-am tot pansat și am pornit-o înainte
Mulți au mai râs și au dansat
Pe-al meu mormânt cu buruieni și-o inimă fără de minte,
Însă nu am capul plecat,
Privesc spre cer, fără rușine, mi-e teamă doar de Dumnezeu
Că nu mă poate, de-astă dată
Ajuta cum face mereu, de astă dată-i mult mai greu...
Credeam în dragostea curată...
În zori cu iarbă rubinie, în trandafirul parfumat,
În zborul nostru din robie
Spre spicul speranței pierdute, spre curcubeul dezmierdat,
Dar, s-a sfârșit...n-a fost să fie...
Postări
