Oglinda

mi s-a prescris să mă transform,
de dragoste avidă,
să dăruiesc vis uniform,
aripa să-mi deschidă.

tablou pictat pe trup alene,
scăldat de lacrimi fără soţ,
de ce mă strigi?
mă nasc sub gene,
nu vezi că dorm ca versu-n colţ?
nerăbdătoare
să-ţi împletesc în vis poem
din aripi de privighetoare?

mă ataşez ca un magnet
de coada unei stele,
mă odihnesc în al tău piept,
fiorul vieţii mele.
mă voi hrăni cu tine-n vis
şi despleti din tine,
iubindu-te cum am promis
pe ziduri cristaline.

Dincolo de oglindă

 

 

Priveam dincolo de-oglindă
Să nu-i tulbur limpezimea,
Aripile îmi colindă
Atingându-mi profunzimea.

Veşnicia stă ascunsă
Printre clipele de mâine,
Noaptea, cea cu stele unsă,
Doarme-n firimituri de pâine.

Învelesc un vis cu geana,
Să nu se mai zgribulească
La acelaşi piept cu goana
După mantia cerească.

Las secundele să zburde
Ciripind din floare-n floare,
Stropii lacrimilor surde
Le vin în întâmpinare.

Pe un mal, întins la soare
Şade dorul meu de tine
De parcă nimic nu-l doare,
Liniştea i se cuvine.

În oceanul meu de clipe
Se nasc fără doar şi poate
Şoapte, ce-şi doresc să ţipe
Chiar, târându-se pe coate.

Într-un colţ se tolăneşte
C-o imensă nonşalanţă
Tăcerea, care loveşte
Din prea pură aroganţă.

Dincolo de luciul mării
Şi de norii agitaţi
Se ivesc paşii uitării,
Ce-i credeam abandonaţi.

Doar o parte mai păstrează,
Probabil din imprudenţă,
Frunza, ce-i administrează
Roua, pentru dependenţă.

Câte-un fir de cer se crapă
Încercând să iasă-n frunte
Dar, în urma lui se sapă
Drumul iscălit din munte.

Liniştea cade divină
Călcând pe singurătate,
Vântul poate să se-abţină
Din bătăi, încă o noapte.

O poveste-a fost rescrisă
Pe-un colţ alb de sunet fals
Cu-o cerneală indecisă
Dintr-un pas firav de dans.

Ştergeam colţul de oglindă
Cu-n surâs încercănat,
Valurile să-mi cuprindă
Zorii ce m-au inundat.

Să-mi înlăture misterul
Legănat de vraja mării,
Martor să-mi fie doar cerul
Că nu te pot da uitării.

 

 

 

Clipe cu dor de tine

 

 

 

De-aş avea magnet, nu suflet
Şi-aş aşterne vorbe-n vânt,
Mi-aş toci de-atâta umblet
Paşii, în deznodământ.

Aş picta pe-oglindă umbra
Mângâierilor divine,
Şi-aş înlocui vertebra
Clipelor cu dor de tine.

De-aş avea în palme ploaia,
Bălţi de soare-aş dărui,
Revărsându-mi vălvătaia,
Visele ţi-aş nărui.

Aş izbi, probabil, dorul
De-un cer plâns şi-ndurerat
Când m-ar năpădi fiorul
Ce mereu m-a torturat.

De-aş avea venin în şoapte
Şi-n cuvinte nepăsare,
Aş lumina orice noapte
Doar cu stele căzătoare.

Aş zdrobi iubirea pură
Cu dorinţa de-avuţie,
Dar am doar o picătură
De suflet, şi ţi-l dau ţie.

Telepatie

Priveam în gol prin geana udă

Spulberând groaza din tăcere,

Să-mi adun clipa ce asudă

Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.

Priveam un zid cu carnea groasă

Să-mi pun o singură idee

Sub geana, care nu mă lasă

Să număr paşi pe-altă alee.

Priveam un suflet despletit,

Prin flăcări, hărăzit să nască,

Din geana ce s-a limpezit,

Izbânda supraomenească.

Priveam oglinda plictisită

De aburul ce-o-nceţoşa

Rece şi dură, împietrită

Dar, nu mă mai înduioşa.

Priveam o stradă înfundată,

I-am găsit singura ieşire

Numai la pieptul tău şi-ndată

Mi-am găsit drum spre fericire.

De-aş fi luat în seamă vântul

De-aş fi luat în seamă vântul
Când mă mângâia pe tâmple,
De-aş fi reţinut cuvântul
Ce urma să se întâmple...
De-aş fi luat aminte bine
La tot ce-aşternea-n oglindă...
Nu oftam de dor de tine,
N-avea cum să se extindă
Flacăra ce mă-încolţeşte
Din creştet până-n călcâie,
Dorul tău ce mă orbeşte
Cu licoare amăruie,
Astăzi n-ar fi existat,
N-ar fi tremurat în ceaţă.
Ochii în seamă ţi-am luat
Şi iubirea a prins viaţă.