Mi-aş dori să inventez
Un... partid, tot e la modă...
Minciuna s-amanetez
Sau s-o pun la fiert în sodă,
Să ardă pentru vecie
Să nu supravieţuiască...
Credeţi c-ar fi o prostie?
Adevărul să-l grăiască
Orice om de pe planetă,
Orice ins din galaxie...
Fără îndoieli, anchetă...
Credeţi că e o prostie?
Mi-aş dori să am o floare...
Una mai deosebită,
Să-i spun ei tot ce mă doare,
Să-i spun dacă sunt rănită,
Să-i spun tot ce-n suflet zace,
Să-i spun cât urăsc minciuna
Chiar dacă sufletu-mi tace
Luptând veşnic cu furtuna,
Să-i spun tot de-a fir a păr.
Credeţi că e prostie
Că mai sper în adevăr?
Fără de ipocrizie!
Poate nu găsesc cuvântul
Poate rima n-o găsesc...
Sufletul meu nu-i ca vântul
Eu... minciuna nu iubesc.
Cel ce m-a minţit odată,
Sufletul crunt mi-a rănit
În viaţă mea niciodată
Nu va fi binevenit.
Nu pretînd că sunt perfectă,
Sunt un om cum sunt destui,
Dar o inimă defectă
Pentru mine-i ca un cui,
Rugineşte peste noapte,
Peste zi sau peste luni...
Minciuni, adevăr şi fapte.
N-am dreptate oameni buni?
De-aş fi Dumnezeu o clipă
Mincinoşii-aş însemna
Pe frunte... aşa în pripă
Şi pe toţi i-aş condamna
Să nu mai poată vreodată
Minciuna să o rostească.
Durerea acumulată
În pieptu-mi să pârjolească
Toată răutatea lumii
Cea văzută, cea dosită...
Să-nţeleagă anonimii
Că sunt mai deosebită.
Postări
