Ca un tren din gară-n gară
Am păşit prin astă viaţă,
Şuierând în clipa-amară,
Vibrând ca o dimineaţă.
Cu viteză, sau agale...
Urcând dealuri, stânci abrupte,
Coborând iute spre vale
Dintr-un vârf înalt de munte,
Împinsă de-împrejurimi,
Cu vagoanele în spate,
Cu zâmbete sau lacrimi
Am pornit-o mai departe...
Am oprit o clipă, două,
Călători am răsfăţat
Cu-n cuvânt şi-un strop de rouă,
Dar, mulţi m-au abandonat.
Drumul meu prin jungla vieţii
A fost mult prea zbuciumat,
Pe pagina tinereţii
Am luptat, luptat, luptat...
Călătorul navetist
N-a avut destul curaj
Să devină optimist,
Fiind doar un ambalaj,
Florile le-au ofilit
Deşi le-am stropit cu rouă,
Din gară s-au rătăcit
Pe aleea-n care plouă.
Drumul vieţii nu se-opreşte,
Gările rămân pe loc,
Sufletul încă-mi rosteşte:
Cu dragostea nu mă joc!
Postări
