Dezmeticire

De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.

Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-începe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fii dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
Să îţi pătrund adânc în minte
Deşi, nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc
Deşi, sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită.

Îi simt în ceafă uneori
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei
Deşi, un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei.

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea
Dar, nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.

Luna-ai transformat-o-n Soare

În Soare Luna-ai transformat
Sub mângâierea ta fierbinte,
Stelele-n cor ne-au recitat
Imnul iubirii noastre sfinte,
Noaptea blândeţea uimitoare
Şi-a revărsat-o peste noi
Iar Luna, de-acum ca un Soare
Şi-a destrămat razele sloi.
Iubirea noastră a pătruns
Croindu-şi drumul printre raze,
M-ai urcat sus, mai sus, mai sus
Pietruind scara cu topaze...

Oare doar eu sunt vinovata?

În seara asta-am înțeles că nu e numai vina mea,
Am încercat să mă feresc de gândul ce mă-învăluia,
Am încercat să te azvârl în lada plina cu-amintiri,
Dar mi-ai trimis în acea clipă, parfumul unor trandafiri,
Am încercat să tai de-odată iubirea ta din rădăcină
Dar, n-am putut, gându-mi zbura, numai la tine, am vre-o vină?
Oare sunt doar eu vinovată că te iubesc aşa de mult,
Că îmi doresc în orice clipă să te sărut și să te-ascult?
De ce nu recunoști că tu ești cel ce-a făcut primul pas
În drumul nostru spre iubire, iar de atunci în al meu ceas
Sălășluiește doar iubirea ce-n suflet loc și-a ocupat
Iar în minutele rămase sufletul mi-ai însiropat
Seară de seară, zori de zori cu al tău suflet cald si blând
De ce nu m-ai lăsat iubite să mor în mine-atunci plângând?
De ce mi-ai dăruit speranța și zâmbetul doar într-o zi?
Oare nu mi-ai intrat în viaţă cu gândul sfânt de-a te iubi?

O clipă cu tine

Deși nu-mi găseai ochii, prea în lacrimi scăldați,
Ai reușit minunea de a mă transforma,
Paşii mei sunt de-acuma mult mai adevărați,
Inima îmi vibrează păstrându-și mereu forma
În care, cu răbdare și mult rafinament,
Mi-ai condus-o din ceaţa ce mă înconjurase,
Mi-ai dăruit sărutul, cel mai fin tratament
Iar clipele cu tine sunt mult, mult mai frumoase.

Deși nu-mi găseai ochii, durerea să-mi alini
Cu-a ta sinceritate, m-ai răpit cu blândețe
Din lumea mea cea tristă și plină doar de spini,
În suflet mi-ai pătruns, ai dat a mea tristețe
De-o parte într-o clipită, clădind alei cu soare,
Doar c-un sărut fierbinte, însă plin de dorință
Orice clipă cu tine plutește în splendoare
Şi-alungă orice strop din vechea suferință.