Eu am murit și-am înviat prin tine

Te-ntrebi acum dacă mi-aduc aminte
Glasul pe care nu l-am auzit
De patru ani, dar îl păstrez în minte
La loc de cinste, cel mai chibzuit.

Nu te-ai gândit de câte nopți sunt plină,
De câte zile supraviețuiesc,
De câte clipe mor fără de vină
Și cât mă sting pentru că te iubesc.

Eu am murit de-atâtea ori iubite
Încât o moarte-n plus nici nu contează,
Aș fi trăit, dar nu-mi aduc aminte
Cum să clipesc, iar asta dăunează.

Eu am murit dând zborul meu pe fluturi,
Și lacrimi ploilor torențiale,
Mi-aș fi dorit, firește, să te bucuri
Ținând la piept fiorul vieții tale.

M-am întrupat din lacrimi și suspine
Și-am învățat din nou să te iubesc
Mai mult decât știai, pe culmi alpine,
Din motiv unic, supraomenesc.

M-am întrupat din dor și depărtare
Și-am învățat să te păstrez cu grijă,
Deși sufletul încă mă mai doare
Ca și când am în inimă o schijă.

Eu am murit de-atâtea ori iubite,
Încât o moarte-n plus ar fi o glumă
Ce s-a născut când mi-am adus aminte
Că numai Dumnezeu poate s-o spună.

Eu am murit și-am înviat cu tine
Purtându-ţi dorul fără de măsură
Te-am îmbrăcat și dezbrăcat, în fine,
Cu dragoste, speranță, vis și ură.