Incredibil

Acum, când cerul mi-a zâmbit, în fine,
Când viața-n verde crud s-a colorat,
Acum, când totul curge de la sine,
Mă-ntreb ca un nebun... e-adevărat?

Oare-am primit a doua șansă-n viață?
Oare-am deschis un lacăt fără cheie?
E prea târziu să fie dimineață,
Și totuși zbor, zbor prin Calea Lactee.

Așezăm stelele după tiparul
Pe care numai noi l-am modelat,
În așa fel încât întreg amarul
Acestei lumi, instant, s-a vindecat.

Am așteptat atât amar de vreme
Să-mi sărut leul meu plin de iubire,
De-acum numai de stele mă pot teme
Deși, și ele plâng de fericire.