În zalele uitării

Încarcerată de un veac și jumătate
mă lupt himeric să adorm trecutul.
Îndepărtez cu teamă - libertate,
Iluzia, visarea, jarul, scutul.

Alung iubirea ce mi se oferă,
rupând cuvintele în bucățele,
îmi otrăvesc secundele din eră,
silabisind un drum sculptat în stele.

  Îngenunchez în fața ta dreptate!
Întinde-mi mâna, dacă nu renunți!
Sărută-mi lacrima, doar ea ne mai desparte...
Hai să pășim în taină printre munți.

Să fiu sirena lacrimilor mării
și toamnă rubinie să-ți devin,
Să mă aduni, să nu te dau uitării
Nicicând, și-n veci să ne iubim.