Să pleci!

Să-ţi faci bagajul într-o noapte

şi într-o zi să pleci din mine,

să-ngropi sărutul dintre şoapte

sub trenurile fără şine.

Să nu-mi mai osândeşti apusul

nici zorii să nu-mi mai inunzi,

mereu îmi dăruiai opusul,

acum n-ai chef să te ascunzi.

Să pleci din mine ca furtuna,

să uit de tine ca de-un spin

pictat cu lacrima pe luna

ce ne privea cum ne iubim.

Să pleci departe, să n-am unde

să te găsesc, oricât aş vrea,

nu am avut unde pătrunde

fiindcă, ţi-ai ascuns inima.

Degeaba-ncerci să strigi din poartă

că totul este cum a fost,

numai ai loc în a mea soartă,

te zbaţi zadarnic, fără rost.

E prea târziu să-ţi caut vină,

şi mai târziu să te ascult,

eşti liber să porţi pe retină

tot ceea ce-ai dorit mai mult.

Numai pot fi scut între tine

şi lumea care ne-nconjoară,

să pleci şi să îţi fie bine,

ţi-o spun pentru ultima oară!