lipsesc

ascund iar lacrimile la rever
şi fac un pas cât toată vâlvătaia,
un singur nor pe viaţă îţi mai cer
şi-apoi mă sting împăturindu-mi foaia.

triumfător mi se aşterne drumul,
dar fără tine totu-i un mister,
sărutul tău mi-ar inspira parfumul
şi mi-ar aprinde stelele pe cer.

ascund în dorul neştirbit de vreme
lacrimi însângerate de iubire,
îmi desemnez cu patimă probleme
cu gust apatic de închipuire.

monotonia mă îngenunchează
la capătul peronului, găsesc
un şantier pe care se lucrează
non-stop, doar eu, doar eu lipsesc.

frământări de mormânt

 dintr-un colţ te privesc
să-nţeleg ce-am pierdut,
colţul gurii strivesc
  într-un alt început. 

am puterea să-ţi fiu
peste timp pământiu
  alinări în pustiu
un curând de târziu 

eu voi fi peste zi
cer deschis în abis
  dezlegând ce-a fost scris
  înflorind voi zâmbi
 

dar am fost adăpost
şi surâs de copil
curios şi febril,
  când m-ai luat ieri la rost. 

am nevoie să-mi dai 
aripi reci de mormânt
de la colţ să-mi predai
  frământări de cuvânt.

 

floare albă de nea

 

 

 

 

 

floare albă de nea
să te-adun de-aş putea
  în tăceri de mormânt
să-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
  lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
  spulberând dragostea
unui viscol să-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de nămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea...

 

să mă sting, să adun

ghiocei de sub tun

şi din patima mea

să mă smulgi, de-ai putea.

 

Asigurare

Dacă voi afla secretul
care domneşte sub geană,
visând ca analfabetul
stelele care-l reclamă
fiindcă le-au atins chitara,
imnul mângâierii tale
aşteptând zorii şi seara,
ar curge timid la vale.

Pun virgula între zile,
punctele în caravană
pornesc să îngroape file
să pună sare pe rană.
Ard, dar înlătur cortina
şi păşesc în consecinţă
citind strofa cu retina
ascunsă-n a mea fiinţă.

Despic cerul să se ştie
că de ploaie mă usuc,
pândesc zborul pe hârtie
oprind zorii ce se duc.
Nopţi jucate la ruletă
le aduc la suprafaţă,
virgula din eprubetă
mă asigură pe viaţă.

Adun

 

 

 

Din visteria nopţilor trecute,
un alt suspin astăzi am îngropat.
Mă-ntorc de la priveghi de frunze mute...
Dumnezeu să te ierte, de păcat!

Nu toată lumea ştie să consume

din aerul în ploaie expirat,
mă-ntorc de la priveghi păşind prin lume...
Dumnezeu să te ierte, de păcat!

În visteria nopţilor voi pune
de mâine, versuri fără de corset,
să înmulţească vremurile bune
cu lacrimi scoase de la amanet.

 

 

 

 

Dintr-o cupă-n alta

Plimbând iubirea dintr-o cupă-n alta
mestecenii devin tot mai curaţi,
mă bate gândul să-mi populez balta
cu nuferi goi, ca să mă judecaţi.

Să mă strecor prin nopţile confuze
să adorm în palma fără niciun rost,
să mă trezesc o lacrimă pe buze,
să-ţi sărut cerul nopţii fără adăpost.

Nu vreau s-adorm nesărutată

Poţi să-ntorci luna-n miezul zilei

din drumul ei fără popas,

poţi pune-n literele filei

stropi inocenţi din al tău glas.

Poţi pune stelele pe pernă,

cu raza lor să mă-nconjor

să-ţi dărui dragoste eternă

dar nu mă pedepsi... să mor...

Poţi să-mi aduci un val de mare,

cu adâncimea ei enormă,

nu mă trimite la culcare

făr-un sărut, sub nicio formă!

Nu pot s-adorm, nesărutată

de gura ta, izvor de vis,

nu mă trimite niciodată

la somn, nu îţi este permis.

Când prima literă m-a părăsit

M-ai nins o noapte-ntreagă cu iubire
după ce ai rostit fără vreo teamă
că ce-am trăit, poate c-o să mă mire,
e doar aşa... să aflu cum mă cheamă.

Mă urmăreai, crezând că-s doar o coală
pe care se aşterne vers mereu...
Nici nu visai că n-am inima goală,
că-n ea-ţi voi face loc, iubitul meu.

Nici eu nu am sperat în acea seară,
în care prima literă m-a părăsit,
c-am să te-ascund adânc în inimioară,
şi-ţi voi rosti din suflet "bun venit!"

Dana Pătraşcu - Pahar de pelin - voce - Ştefania Popescu

Dana Pătraşcu - Un vis împlinit - voce - Ştefania Popescu