Cititorii mei

Translate

marți, 31 iulie 2012

Ploaia noastră vie



Doamne, ce-aş dansa în ploaie
Cu umbrela noastră, veche,
Să-mi transform viaţa-n şiroaie
De clipe fără pereche...

Să păşim pe-aceeaşi stradă
Pe care ne-am rătăcit,
Doar stelele să ne vadă
Sărutul nepreţuit.

În ochii tăi de smarald
Să mă pierd pentru vecie,
Să mă regăsesc, să ard
Doar, sub ploaia noastră vie.


Mi-e dor să-mi fii izvor

Mi-e dor s-aud şi mâine
Ceea ce-ai pretins ieri,
Să pun miezul de pâine
Pe untul sfintei veri.

Mi-e dor de transparenţă,
De adevăr curat,
Cu-atâta insistenţă
Încât, s-a înnorat.

Mi-e dor să calc pe rouă
Cu paginile goale,
Mi-e dor de-o lume nouă,
Fără porniri carnale.

Mi-e dor de clipa-ceea
De care îmi vorbeai
Şi... să nu-mi pierd ideea,
Mi-e dor de tot ce n-ai.

Mi-e dor de focul verde
În care mă scăldai,
De luna ce se pierde
Sub soarele de mai.

Mi-e dor de mângâierea
Vântului în apus,
Mi-e dor să-mi iei durerea
Privindu-mă de sus.

Mi-e dor să-mi priveşti trupul
Tremurând de uimire,
Să urlu, precum lupul
La ceas de fericire.

Mi-e dor să-mi fii izvorul
Din care să sorb vers,
Mi-e dor să-mi alungi dorul,
Să-mi fii iar univers.

Mi-e dor de focul sacru
Ce ne-a purificat,
Totul e un masacru
De când ne-am dezbinat.

Mi-e dor să-mi citeşti versul
Cum doar tu mă citeşti,
Mi-e dor să-mi redai sensul,
Şoptind că mă iubeşti.


luni, 30 iulie 2012

Azi noapte

Azi noapte te-am visat
Dar, parcă nu dormeam
Când m-ai îmbrăţişat,
Parcă-n ochi te priveam.

La noapte închid luna
În felinar, să văd
Când va veni furtuna
De stele şi prăpăd.

Iar, mâine dimineaţă
Pe lacrimă voi pune,
Aroma ta de gheaţă
Ce-n vise mă răpune.

Îmi voi spăla cu rouă
Cearcăne şi visare,
Cu palmele-amândouă
Voi bea stropi de uitare.

La prânz mă voi întoarce
Pe-aleiile de ieri,
Din palme să pot stoarce
Miros de primăveri.

Iar de va fi să-mi curgă
Din palmă amintirea,
Sufletul să-mi străpungă,
Voi încrusta iubirea.

Din munţii mei voi scoate
Seminţele de dor
Să pot avea o noapte
De vis şi somn uşor.

Nimeni nu mi te poate lua!


Deschide ochii şi citeşte,
Atâta timp cât mai exist
Nimeni nu te înlocuieşte
Pentru că eu, încă persist.

Citeşte-mi sufletul şi gândul,
Ştiu bine c-ai să reuşeşti,
Te-a indus în eroare vântul
Dar, tot aici te regăseşti.

Citeşte bine şi ascultă
Ceea ce-ţi spune inima,
Din noi, oricând viaţă rezultă,
Nimeni nu mi te poate lua!

Citeşte cerul din cuvântul
Pe care mi l-ai dăruit,
Nu reuşeşti să-ngropi pământul,
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.

Acolo-n steaua noastră zace
Printre nori înspăimântători,
Un curcubeu ce numai face
De mult morală vreunei flori.

Deschide gura, biciuieşte,
Cu sentimentele meschine
Sau lacrima mi-o risipeşte
Cu gândul pur, adânc, din tine.

N-ai cum să pleci, fiindcă revin
Iar, depărtarea se topeşte,
Mă urci pe-un cer cu stele plin
Să-i învăţăm cum se iubeşte.

N-am cum să zbor fără aripa
Pe care-ai colorat-o-n cer,
Deschide ochii, prinde clipa,
Metafora nu-i un mister!

E doar covorul de petale
Pe care mi l-ai dăruit
Când locuiam în lumi astrale
Dar, nimeni n-ar fi bănuit.

Doar noi ştiam, doar noi şi luna
Încă mai ştim ce-nseamnă zbor,
Degeaba-ncearcă, mulţi, întruna
Să-i pună lacăt şi zăvor.

Noi vom rămâne peste veacuri
Doi stropi de lacrimă curată
Care-au topit săgeţi şi arcuri
Cu dragostea adevărată.


Susţinere



Trestia plângând se zbate
Precum norul dus de vânt,
Lacrimile picurate
Se-ntreabă câte mai sunt.

Lacul e deja o mare,
Marea e ocean de mult
N-are spaţiu, nici hotare,
Nici putere de consult.

Mii de cioburi de revarsă
Într-o sticlă-a nimănui,
Liniştea pierdută-i arsă
În nisipul gândului.

Spiritul iubirii piere
Fără şansă de izbândă
Înecat în val de fiere,
Se usucă, se afundă.

Urc pe bolta mea imensă
Să nu văd nimic în jur,
Totul pare o aversă
Fără miez, fără contur.

Văd cum vântul se-nteţeşte
Ploaia bate-n geam de piatră,
Lacrima se înmulţeşte,
Inundând a păcii vatră.

Petecul de nor mirific
Mă acuză de trădare,
Reuşesc să-l descalific
Printre stelele hoinare.

Versul curge în siroaie
Necuprins de-al urii gheară,
Sângele picură-n foaie,
Inima în flăcări zbiară.

Desluşesc în depărtare
Şanţuri pline de mâl crud,
Lacrima îmi e datoare,
Nu mai văd, nu mai aud.

Dau să-mi regăsesc menirea,
Răspândită printre flori,
Să-mi recapăt înfrunzirea
Crengilor frânte de mori.

Vântului să-i dau pedeapsa
Meritată, pe vecie,
Să-mi înlăture eclipsa
Hărăzită din pruncie.

Lupilor să le dau luna
Pentru urletul pierdut,
Să-nlătur din flăcări bruma
Trădătorului vândut

Pun răscrucea la fântână
Să-i descopăr claritatea,
Sparg oglinzile în mână
Să le-alung naivitatea.

Vorba crudă dovedeşte
C-a uitat să se mai coacă
În cuptorul ce mocneşte
Doar cu-n vârf firav de cracă.

Răsucesc o stea pestriţă
Dintr-o altă emisferă,
Strâng iluzii în lădiţă
Pentru-o viaţă efemeră.

Cioburile se-nspăimântă
Risipite pe sub plajă,
Zborul meu din nou încântă
Prinde viaţă, plin de vrajă.

Trestia, plângând, se ţine
De o lamă de cuţit,
Versul curge şi revine,
Niciodată n-a minţit.

Sub metafora pufoasă
Lacrima s-a estompat,
Muza n-a fugit de-acasă,
Doar cerul s-a bifurcat.

Izgonit dintr-o poveste
Se înalţă norul sfânt,
El mă susţine pe creste
Iar, Dumnezeu pe pământ.


duminică, 29 iulie 2012

Vreau să...



Vreau să mă strângi în braţe
Şi să dansăm sub stele,
Să împletim speranţe
Cu versurile mele.

Vreau s-adormim când luna
Se duce la culcare,
Să-mi pui raze-n cununa
Din a ta sărutare.

Vreau să-ţi simt răsuflarea
Şi mângâierea-ţi caldă,
Să ne iubim ca marea
Ce în ocean se scaldă.

Vreau să-ţi zăresc iubirea
În ochi, să ţi-o citesc,
Să gustăm fericirea
Şoptindu-ţi, te iubesc!


sâmbătă, 28 iulie 2012

Pe norii mei, în lumea mea



Pe mine nu mă deranjaţi!
N-aveţi decât să mă-njuraţi
Dar, eu n-am să le fac pe plac,
Sunt în concediu şi-am să zac
La mine în apartament,
Cum dorm şi ei în parlament.
Am să-i ignor, cum fac şi ei
De-atâţia ani urâţi şi grei
Dar..., de veţi hotărî vreodată
Să ieşim cu mâna curată,
Să-i alungăm din fruntea ţării
Pe absolut toţi trădătorii,
Fără proteste de doi lei,
Sunt aici, mereu, dragii mei!
Să-i alungăm peste câmpii!
În pace să creştem copii,
De viaţă să ne bucurăm,
Sigur şi noi o merităm!
Atunci, vă rog, să mă chemaţi,
Când vom fi un popor de fraţi
Dar, pân-atunci... sunt undeva...
Pe norii mei, în lumea mea.


Române, cât mai poţi dormi???



Eu nu am aur, nici putere,
Copiii-mi sunt a mea avere,
N-am diplome de niciun fel,
Dar, nici nu-mi pasă, am un ţel,
Îmi iubesc ţara şi pământul
Până îmi voi găsi mormântul.
Îmi iubesc limba românească
Dar, vai de glia strămoşească!
Ne călcă în picioare toţi,
Ne conduc doar bandiţi şi hoţi
Iar noi votăm, votăm la ei...
Adunătură de mişei.
Popor român, dormi, nu eşti treaz?
Niciunul nu este mai breaz!
Toţi vor puterea-n mâna lor,
De noi, cei mici dar mulţi, ce-i dor?
Ei cu vapoare şi maşini
Iar noi, de rate suntem plini,
Dormim 3, 4 ore-n zi
Iar ei se întrec a ne zâmbi
De parcă suntem toţi fraieri,
O ţară plină de şomeri.
Ne sinucidem, ciondănim,
Ei ignoră, noi ne rănim,
Ei sunt boieri, noi muncitori -
Conduşi de inculţi şi putori.
Ne-au turnat ură cu găleata
În suflete, noi cu lopata
Vrem sărăcia s-alungăm
Dar tot în ea ne înecăm.
Pe referendum cheltuim
Bani grei, şi totuşi chefuim
Pe la bodegi, pe la terase,
Cu berea-n mână, fără case
Şi fără pâinea cea de mâine,
Viaţă de rob, viaţă de câine,
Ne îmbătăm şi ne drogăm,
În datorii ne îngropăm
Iar ei de-acolo ne privesc
Şi ne zâmbesc din jilţ regesc.
Speranţa ne-a murit 'nainte
Să putrezim noi în morminte.
Ne-au vândut ţara pe felii,
Române, cât mai poţi dormi???



Numai din motivele mele, nu caut mai multe poze să postez aici, nu cred că merită blogul meu să fie spurcat de aşa fel de ....

vineri, 27 iulie 2012

Ascultă-mi inima

 
 
Ascultă-mi inima, îmi cântă
A jale pentru tot ce-a fost,
Ochii de lacrimi mi se zvântă,
A trecut, nu mai are rost.

Ascultă-mi gândul, cum te strigă
Vibrând, la orice adiere
Când un sărut de-al tău câştigă
Iubirea fără bariere.

Ascultă-mi liniştea din mine
Cum te trezeşte cu un tril
Din visul ce nu-ţi aparţine,
Cu-n sărut tandru de copil.

Ascultă-mi lacrima fierbinte
Cum picură în nopţi târzii,
Când îmi pătrunzi adânc în minte
Şi dispari doar în zori de zi.

Ascultă-mi visul ce se-ndreaptă
Spre pieptul tău să-l ocroteşti,
De-o lume rece şi nedreaptă,
Când te îndeamnă să zâmbeşti.

Ascultă-mi versul cum se-aşterne
Pe pagina, doar pentru tine
Clădind aromele eterne
Neînţelese de oricine.

Ascultă-mi inima cum bate
La uşa sufletului tău,
Te-aşteaptă să fugim departe
Doar noi şi bunul Dumnezeu.
 

Hrana sufletului tău



Sunt învelişul tău firesc,
M-am întrupat în poezie
Să-ţi spun în şoaptă, te iubesc,
Întreaga lume să o ştie.

Sunt hrana sufletului tău,
Născută pentru a-ţi dărui
Aroma cuvântului meu
În ritmul cald al inimii.

Sunt picătura ce porneşte
Din norul alb, îndepărtat
Şi-n drumul ei te osândeşte
La dragoste fără păcat.

Sunt duh ascuns într-o fântână
Cu apă proaspătă şi vie,
Născut sub razele de lună
Să te dezmierd în poezie.


joi, 26 iulie 2012

În orice clipă, te iubesc!



De ce aş curge la-ntâmplare
Spre ziua care va urma
Şi n-aş pune raza de soare
Să încolţească-n palma ta?

De ce m-aş risipi pe creste,
Sub crivăţul neîndurător,
Când putem pune, ca-n poveste,
Polen, pe lacrima de dor?

De ce-aş dormi pe spini de gheaţă
Şi visele le-aş alunga,
Când soarele de dimineaţă
Ne limpezeşte inima?

De ce m-aş pierde peste noapte
Acum când cerul mi-a zâmbit,
Când lacrimile mele, toate,
Singurătatea a zdrobit?

De ce nu te-aş lua de mână,
Orice furtună să-nblânzim,
Păşind pe-o alee comună,
Albi trandafiri, să contopim?

De ce m-aş risipi, mahmură,
În lumea fără de hotar,
Când sunt o simplă picătură
Şi ţi-aş da viata mea în dar?

De ce aş folosi cuvinte
În care nu mă regăsesc,
Când pot rosti de-acu'-nainte,
În orice clipă, te iubesc!


Ploaie de vară



Pe visele neîmplinite
Aş pune freamăt de izbândă,
Să-ţi fiu în suflet şi în minte
Ploaie de vară, dulce, blândă.

Pe curcubeu aş pune viaţă,
Să te îmbrăţişez mereu
Ca soarele de dimineaţă,
Să-ţi apăr clipele de greu.

Pe noaptea albă, zbuciumată
Aş pune linişte şi pace
Şi te-aş iubi cum niciodată
N-ai fi crezut că o pot face.

Pe patul nopţilor albastre
Aş pune lacrimă de stea,
În clipele iubirii noastre
Să mă topesc în palma ta.

Pe lacrimă ţi-aş pune miere
Şi triluri de privighetoare
Să-ţi alung clipa de durere
Numai cu o îmbrăţişare.


miercuri, 25 iulie 2012

M-aş transforma


M-aş transforma în mângâiere
Sufletul să ţi-l lecuiesc
De orice urmă de durere,
Să-ţi demonstrez că te iubesc.

M-aş transforma în adiere
Trupul să ţi-l răpesc din dor,
Învingând orice bariere
Să-ţi demonstrez cât te ador.

M-aş transforma în vis curat
La pieptul tău să-mi cuibăresc
Sentimentul adevărat,
Să-ţi demonstrez că te iubesc.

M-aş transforma într-o licoare
Să mă săruţi când ţi-ar fi sete,
Să îţi aduc doar alinare
Şi mângâieri tandre, discrete.

M-aş transforma dar, n-am putere,
Puterea-i a Celui de Sus,
Versul este a mea avere
Dar, te iubesc, sincer, nespus!


marți, 24 iulie 2012

Te iubesc, neîncetat!




Aseară luna se sfârşea
Ca mine, de-al tău dor
Dar, ea nu îţi mărturisea,
În vers, pe niciun nor.

Nu am ştiut să mă ascund
Şi-am spus tot ce-am gândit,
Acum în lacrimi mă scufund,
N-am vrut dar, te-am rănit.

O vorbă doar a fost de-ajuns
Şi cerul s-a înnorat,
Te simt, eşti trist, de nepătruns,
Eşti prea îngândurat.

Cu lacrima îţi împletesc
Poemul meu ciudat,
Din suflet îţi mărturisesc:
Te iubesc, neîncetat!


Gustaţi harul meu divin!



Hoţi, parşivi şi aroganţi
M-au lovit o viaţă-ntreagă
Crezându-se importanţi,
Dumnezeu să-i înţeleagă...

Mi-au furat filă cu filă
Sperând să se-mbogăţească
Dar, sunt demni numai de milă
Nu de-o aură cerească.

M-au lovit cu nepăsare,
Egoism şi răutate,
Neştiind că nu mă doare,
Ci că ei mă duc departe.

Loviturile primite
M-au ridicat zi de zi,
Sufletu-mi mereu emite
Picături, pentru-a zâmbi.

Eu sunt un simplu ciorchine
Copt de bunul Dumnezeu,
Şi la rău dar şi la bine
Dăruiesc din harul meu.

Îmi aştern sufletul, simplu,
Pe file albe de carte,
Nu sunt cel mai bun exemplu
Dar, furată... zbor departe.

Lauda n-o iau în seamă,
Duşmanii nu mă lovesc,
Din lacrimi nu fac o dramă
Ci vers pur, să vă hrănesc.

Gustaţi harul meu divin,
E dar de la Dumnezeu,
Sufletul îmi este plin
Chiar de mă furaţi din greu.

Eu sunt una, voi o groază,
Aş vrea să vă mulţumesc,
Furtul nu îmi dăunează,
Ştiţi de ce? Fiindcă iubesc!



Oriunde, oricând, oricum, orice


Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.




sâmbătă, 21 iulie 2012

Mă-ntorc la pieptul tău



Am obosit să-i tot spun mării
Ce crunt m-apasă dorul tău,
În valurile disperării
L-aş azvârlii, să-i pară rău
Că s-a ascuns în geamantan,
Fără să-i pese vreo secundă
Că eu doar două braţe am
Iar, el cu zece mă inundă.

Am obosit să ascund clipa
Sub valuri neastâmpărate,
Să înfrunt singura risipa
Orelor, de-aici de departe.
N-am să-ţi mai car dorul cu mine,
Nu l-am putut amaneta,
N-am să mai plec de lângă tine,
Am obosit, nu pot lupta.

Ar fi o luptă infernală,
Aş obosi din primul ceas
Să transform lacrima-n cerneală
Pentru un groaznic "bun rămas!".
Mă-ntorc la pieptul tău iubite,
Sufletu-n palme să-ţi strecor,
Să nu îmi mai aduc aminte
De valuri îmbibate-n dor.



vineri, 20 iulie 2012

Simetrie

Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.




joi, 19 iulie 2012

Strânge-mă la pieptul tău

 
 
Nu vreau să-mi dai mereu dreptate,
Nimic n-ar fi mai monoton
Decât suspinele în spate
Şi zidurile de beton.

Nu vreau să par o lumânare
Ce arde fără dăruire,
Nimic nu e la întâmplare,
Totul e numai din iubire.

Nu pot clădi palat de vise
Cu-arhitectură de coşmar,
În ciuda clipelor promise
Nu vreau să-ţi las un gust amar.

Întinde-mi mâna peste punte
Şi lasă-mă să-ţi dăruiesc
Dragoste printre amănunte,
Atâta timp cât te iubesc!

Sărută-mi sufletul pe tâmple,
Nu-ţi lua costum de eschimos
Când cerul vrea să se întâmple
Să-ţi sărut sufletul frumos.

Nu-i prea târziu când mai e vreme
Să-mi priveşti pasul realist,
Să desluşim mii de probleme,
Să alungăm minutul trist.

Deschide braţele-amândouă
Şi strânge-mă la pieptul tău
Să reclădim o lume nouă,
Doar noi şi bunul Dumnezeu.


Strigăt


Striga un pescăruş în zbor
Lovit de gândul meu pierdut
În valul înspumat de dor,
Sperând că nu am priceput...

Striga sălbatic printre alge
Cu egoismul lui firesc
Cules din sute de catarge,
Uimit probabil că zâmbesc.

Striga cât îl ţinea aripa
Să-mi spargă gândul în bucăţi,
Să-mi adâncească-n valuri clipa
Păstrată pentru alte dăţi

Striga la firul de nisip
Mângâiat veşnic cu sudoare
De valurile fără chip
Şi razele fierbinţi de soare.

Striga un pescăruş lovit
De dorul care mă sfâşie,
Spărgând în cioburi de granit
Licoarea verii măslinie.

Striga-nlăuntrul meu durerea,
Izbind cu valul returnat
Din trupul mării, în tăcerea
Ce-n strigate m-a condamnat.

Striga, sperând c-am vândut zborul
Pe-o legătură de monezi,
Să-mi reduc la tăcere dorul
Codrului plin de lacrimi verzi.

Striga în ţipăt să mă-mbete
Nedesluşind  tonalitatea
Izvorului, curgând din plete,
Redând originalitea.
 
 
 

miercuri, 18 iulie 2012

Sub clar de lună


Aplauzele nu mai contenesc,
Din ele-mi fac potecă despletită,
Resping izbânda drumului grotesc
Sub haina scurtă, veşnic netivită.

Răsfrâng gânduri firave pentru orbi,
Aprind lumina punţilor trecute,
Ca-ntr-o caniculară eră să mă sorbi
Din clipele-ngheţate, neştiute.

Mirific mă ridic la buza vieţii
Să despletesc silabe bâlbâite
Izbind dicţionarul dimineţii
De-un răsărit înrourat, cuminte.

Actorul s-a desprins de scena goală,
Triumfător crezând că i-a fost rolul
Trântind cu uşa-n lacrima letală,
Acum vânează virgula, cu solul.

Cuprind cu braţele rănite răsăritul
Îngemănând un val de chibzuinţă,
Cu dragostea ce-nvinge infinitul,
Să-ţi împresor suav a ta fiinţă.

Sub pavăza realităţii simple
Dorinţe neştirbite năpădesc,
Iscând altarul lacrimilor ample
Din dorul aprig, supraomenesc.

Citeşti în ochii mei tăcerea arsă
Ca şi când ceru-a scris nedescifrat
Cu gheara fumegândă ca o farsă,
Mizând pe-un curcubeu imaculat.

Mă completezi în vreme de restrişte
Cu mângâieri, furtuni catifelând,
Nebănuind cât poate să mă mişte
O simplă adiere pusă-n gând.

O lacrimă fierbinte se mai zbate
Pe-obrazul nostru prea îndestulat,
O împărţim la doi, trecând de noapte
Să răsădim un soare pe-nserat.

Misterios te caut printre stele
Când luna-ncearcă să mă limpezească,
Te regăsesc strângând visele grele
Cu braţul drept şi-o grijă îngerească.

Istorisesc lăuntrice dorinţe
Fără perdeaua bine apretată,
Îngăduind vechilor cunoştinţe
Să-mi sfătuiască inima ciudată.

Sunt sus, pe norul meu de altă dată,
Mai pot încă zbura dintre nămeţi,
Va plânge cerul, pentru voi, îndată,
Sătul de-atâtea pietre şi săgeţi.

Firească-mi este crunta nepăsare
Sub goana voastră de-a mă deforma,
Nicio secundă acră nu mai doare,
Istoria nu se va repeta.

Iubirea poate naşte clar de lună
Şi curcubeul poate reveni
Fiindcă iubesc enorm, ca o nebună
În ritmul  neştirbit al inimii.

Publicată în antologia : Romeo şi Julieta la Mizil
ediţia a-IV-a

luni, 16 iulie 2012

O săptămână cât o viaţă

 
 
 
O săptămână cât o viaţă
Va trebui să depăşesc...,
Să mă trezesc, de dimineaţă,
În gând cu tine, să zâmbesc
Deşi, prin firul de nisip
M-aş tăvăli să te-ntâlnesc,
De dorul tău aş vrea să ţip,
Să strig întruna, te iubesc!

O săptămână fără tine...
Cu dorul tău mă voi hrăni
Dar, săptămâna care vine
La pieptul tău mă voi topi.
Te voi cuprinde dintr-o dată
Cu-ambele braţe, fericită
Că am inima ta curată
Şi în sfârşit mă simt iubită.




duminică, 15 iulie 2012

Mă voi întoarce-n graba mare



Bagajul e deja făcut,
Mai e o zi şi voi pleca,
Am pus în el şi-al tău sărut,
Să-mi liniştească inima.

Am pus iubirea-n buzunare,
În genţi cu role, peste tot...
Nici nu gândeşti ce rău mă doare!
Din suflet n-am cum să te scot!

Voi avea grijă-n noaptea rece
Inima caldă să-ţi păstraz
Iar, dacă dorul tău nu-mi trece
Voi încerca să te visez.

Adânc, în piept,  pun amintirea
Primului pas făcut cu tine,
Să păstrez proaspătă iubirea,
O binecuvântată pâine.

Mă voi întoarce-n graba mare,
La pieptul tău să mă topesc
Cum se topeşte-o lumânare
Şi să-ţi şoptesc iar te iubesc!.




Acum, când era mai bine...



Cum să mă strecor prin noapte
Când la pieptul tău plutesc,
Nu prin vise, ci prin fapte,
Când în suflet te privesc...?!?

Cum să caut prin cuvinte,
Unul... mult mai special,
Să sune de-acu'-nainte
Ca marea din al ei val...!?!

Cum să nu mă pierd cu firea
Când, în ochii tăi, privind,
Mă întâmpină iubirea,
Sigură pe ea, zâmbind...!?!

Cum să plec de lângă tine,
Acum, pentru întâia dată,
Acum, când era mai bine...
Viaţa asta-i deşucheată!?!

Cum să fac timpul să zboare,
Ce aripi să-i împletesc
Să-mi facă-o mică favoare
Şi-n vise să te-ntâlnesc?

Cum să fac trenul să plângă?
El e vinovat, mereu!
Gările să îl ajungă...!?!
Cum să plec, cu dorul tău?!?

Cum să-mi pun dorul pe fugă
Când mă va acoperii?!?
Deja, de azi, mă subjugă,
De mâine mă va întregii!



sâmbătă, 14 iulie 2012

Mi-aş pune inima pe rânduri



Mi-aş pune aripi, astă seară,
La pieptul tău să pot zbura,
Să mă transform în căprioară
Din vis, să îţi pot murmura
În şoaptă, versuri de iubire
Din sufletul meu adunate,
Pe trupul tău să se răsfire
La fel în fiecare noapte.

Ţi-aş cânta versuri de baladă
Brodate-n nopţile cu lună,
Stelele-aprinse să mă vadă
Cât te ador, ca o nebună.
Ţi-aş colora visul frenetic
Când soarele va îndrăzni
Să se trezească asimetric
Pe cerul nostru-n zori de zi.

Mi-aş pune inima pe rânduri
Să-ţi spună cât îmi e de greu
Să te pierd un minut din gânduri,
Când eşti departe, dragul meu.
Mi-aş pune aripi de zăpadă,
Cu un sărut să le topeşti,
Cu zeci, cu sute, o cascadă...
Să te iubesc, să mă iubeşti.